Pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski neagă faptul că autoritățile de la Chișinău și-au oferit sprijinul pentru regiunea transnistreană, în contextul crizei energetice în care s-a pomenit o dată cu sistarea livrărilor de gaze naturale din partea Federației Ruse. Într-un video de peste 10 minute, încărcat pe canalul său de Telegram, Krasnoselski acuză Chișinăul de falsuri și nu menționează în vreun fel despre faptul că Rusia a lăsat regiunea fără căldură în plină iarnă.
„Este acum o informație potrivit căreia Moldova ar vrea să ne ajute și noi refuzăm. Este o minciună, nicio propunere către (așa-zisul) președintele regiunii transnistrene din partea Moldovei sau altor țări nu au fost. Să ne arate măcar o scrisoare unde mi s-au adresat cu propunerea de a ne oferi ajutor”, a spus separatistul.
Invitat în ediția de luni, 6 ianuarie „Alo, TV8”, purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă, a prezentat documentul oficial prin care Chișinăul a înștiințat oficial Tiraspolul, în persoana pretinsului ministru de externe din stânga Nistrului, Vitalie Ignatiev, despre disponibilitatea de a ajuta regiunea.
„Este o scrisoare în limba rusă emisă pe data de 11 decembrie. Prin scrisoare, Chișinăul se adresează Tiraspolului și amabil îi vorbește despre căutarea de soluții comune pentru oamenii de pe malul stâng și drept, inclusiv cooperarea cu partenerii internaționali. A fost și un răspuns la această scrisoare peste câteva zile, pe data de 16 decembrie pe mai multe pagini, semnată de domnul Ignatiev unde se spune printre altele despre amestecul în treburile interne...cu alte cuvinte, se refuză orice colaborare. O scrisoare prin care se oferă ajutor a fost ridiculizată cu alte cuvinte”, a menționat Daniel Vodă.
La începutul anului 2025, inclusiv Moldovagaz și Energocom au anunțat că sunt dispuse să ajute Tiraspoltransgaz în organizarea achiziției de gaze pe orice platformă europeană, pe baza condițiilor de piață, pentru a asigura locuitorii din stânga Nistrului cu resurse energetice în actuală situație de criză. Gazele naturale pot fi livrate prin diverse rute alternative de transport până la hotarul Republicii Moldova, pe baza unui acord de agenție cu Tiraspoltransgaz. Președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, a confirmat că Tiraspoltransgaz a refuzat ajutorul propus de Chișinău, pentru aprovizionarea cu gaze de pe piețele europene. Între timp, în stânga Nistrului au început deconectările „în evantai”, locuitorii, dar și întreprinderile din regiune fiind deconectate de la curent timp de câteva ore zilnic.
Mâine, 7 ianuarie, locuitorii din mai multe sate și orașe de dincolo de Nistrul nu vor avea lumină timp de 8 ore, inițial între orele 12:00 și 16:00, iar ulterior între 20:00 și miezul nopții 00:00.