Grav accident la Bălți. O fetiță de 8 ani a murit, după ce taxiul în care se afla cu mama sa a fost ciocnit violent de un automobil condus de un bărbat beat. Potrivit poliției, accidentul s-a produs în această noapte, în jurul orei 00:30.
Oamenii legii au stabilit preliminar că șoferul unui Porsche, un bărbat de 38 de ani, a ignorat culoarea roșie a semaforului și a lovit lateral un taxi de marcă Toyota, care se deplasa regulamentar.
În urma impactului, automobilul Porsche a fost proiectat într-un Mitsubishi.
Accidentul s-a soldat cu decesul unei minore de 8 ani, pasageră în taxi. Mama fetiței, în vârstă de 44 de ani, și șoferul taxiului, în vârstă de 45 de ani, au suferit diverse traumatisme și primesc îngrijiri medicale. Femeia este internată în spital.
Șoferul din Porsche era beat la volan, mai exact cu o concentrație de alcool de 0,77 mg/l în aerul expirat. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


































































