/VIDEO/ Mii de credincioși au întâmpinat Crăciunul pe stil vechi la biserică: „Este o mare sărbătoare, o mare binecuvântare”

slujba
07 ianuarie 2025, ora 20:00

Pentru că e vorba de o sărbătoare religioasă, Crăciunul a început la biserică pentru mii de moldoveni, care marchează Nașterea Domnului pe stil vechi. Deși în Republica Moldova avem o mitropolie care ține de biserica rusă și alta de cea română, așa se face că ambele sărbătoresc după calendarul iulian. Oamenii, adunați la rugăciune, ne-au spus că au pus credința în capul mesei, după care se vor înfrupta și din bucatele gătite.

Catedrala Nașterea Domnului din Capitală a devenit astăzi neîncăpătoare pentru sutele de enoriași care au venit la slujba de Crăciun. Liturghia a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Mitropolitul Moldovei, Vladimir.

„Cred că pentru toți cetățenii și toți credincioșii este o mare sărbătoare, o mare binecuvântare, o mare bucurie și speranță pentru bine, pace și liniște”.

„În interiorul sufletului nostru este Dumnezeu și noi trebuie să îl omagiem, asta este o plăcere și pentru noi este o sărbătoare mare.” 

 „Este foarte importantă, este pentru renașterea sufletului, pentru că Iisus ș-a născut, El a fost cel care ne-a dat speranța, viața de aici este importantă, dar mai importantă este cea de sus. pentru ce o să vă rugați?- Pentru suflet și copii.”

La biserică l-am întâlnit și pe Nicolae Rozon, pentru care ziua de astăzi are o dublă însemnătate. Bărbatul în vârstă de 76 de ani s-a născut chiar în ziua de Crăciun, așa că a venit la biserică să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru tot ce are.

„Am marea bucurie să vin în catedrală să mă închin și să mulțumesc Domnului pentru pace, liniște și bunăstare”.

„Astăzi voi merge în Piață, voi mai schimba o vorbă cu prietenii, vom bea un izvar, lucruri din viața cotidiană a unui creștin care trebuie să mulțumească și să se bucure de bunăstarea vieții”.

Conform tradiției, gospodinele au adus liturghie Crăciunei.

„În mână am un crăciunel, acesta se face din făină, toate gospodinele îl pregătesc și mai apoi îl pun la icoană, iar după ce trece această sărbătoare, în următoarele zile se dă la animale, ca în casă să fie belșug tot anul”.

După finalizarea slujbei, corul Catedralei Mitropolitane Nașterea Domnului a colindat.

Apoi, credincioșii au făcut rând pentru a se împărtăși. Unii ne-au spus că au reușit să țină tot postul.

„Am postit toată viața și de acestă dată am ținut tot postul, m-am împărtășit cu bucurie, cu Hristos pentru că noaptea s-a întâmplat o minune, s-a născut Hristos. Urmează să merg în ospeție la prietena mea care la fel este credincioasă, împreună ne vom bucura și îl vom slăvi pe Dumnezeu”.

Crăciunul este astăzi sărbătorit de toți creștinii ortodocși de rit vechi indiferent de mitropolie.

„Sărbătoarea Nașterea Domnului este darul iubirii lui Dumnezeu față de noi, pruncul Isus a venit în lume pentru a risipi întunericul păcatului și a ne deschide calea spre mântuire, vă îndemnăm să primiți cu bucurie pe Cel născut în peștera Bethleemului în inimile voastre”, a menționat mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru.

Cei care au sărbătorit Crăciunul pe stil nou, îl cinstesc astăzi pe Sfântul Ioan Botezătorul. Nașterea Domnului amintește de cel mai important eveniment al tuturor timpurilor, care s-a întâmplat acum două milenii și a pus bazele creștinismului.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente