Zi neagră în Gaza după ce 12 civili, inclusiv 3 copii, au murit după noi atacuri israeliene. De asemenea, cel puțin 37 de persoane au fost uciși joi în Siria în confruntările dintre kurzi și forțele susținute de Turcia.
În același timp, GRU, serviciul secret militar al Rusiei, ar fi plătit ani întregi mai multe grupuri teroriste din Afganistan pentru a lansa atacuri împotriva Statelor Unite și a forțelor coaliției, conform publicației The Insider.
UPDATE Parlamentul libanez l-a ales pe șeful armatei, Joseph Aoun, susținut de SUA, pentru a fi următorul președinte al țării, punând capăt unui impas politic de ani de zile, informează CNN, citat de Digi24. Șeful armatei, Joseph Aoun, a fost ales președinte după eforturile puternice ale Arabiei Saudite și ale Statelor Unite de a aduna sprijin pentru oficial, care este apropiat de Washington și Riad. Libanul a rămas fără președinte de la sfârșitul mandatului fostului președinte Michel Aoun – care nu are legături de rudeni cu Joseph Aoun, în ciuda faptului că au același nume de familie – în octombrie 2022. Fostul președinte a fost susținut de Hezbollah. Negocierile cu privire la succesorul său au fost nereușite, reprinzând tensiunile dintre taberele pro-occidentale și pro-iraniene ale țării. Înainte de sesiunile parlamentare de joi, au existat 12 încercări eșuate de a alege un președinte în ultimii doi ani.
UPDATE Cel puţin 37 de persoane, inclusiv cinci civili, au fost ucişi joi în noi confruntări între forţe dominate de kurzi şi fracţiuni susţinute de Turcia în nordul Siriei, anunţă Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), relatează AFP, citat de News.ro. ONG-ul anunţă că aveau loc „lupte feorce în zona Manbij (...) în ultimele ore între Forţele Democratice Siriene (FDS) şi facţiuni ale Armatei Naţionale”, ajutată de aviaţia turcă.
UPDATE GRU, serviciul secret militar al Rusiei, a plătit ani întregi mai multe grupuri teroriste din Afganistan pentru a lansa atacuri împotriva Statelor Unite și a forțelor coaliției, relatează publicația rusă The Insider, care a identificat ofițeri GRU implicați în acestă operațiune. Recompensele ajungeau la 200.000 de dolari pentru fiecare soldat ucis, transmite Digi24. Pentru a transfera bani către talibani și alte grupări, agențiile ruse de informații au creat o rețea de curieri afgani, deghizată în companie de comerț cu pietre prețioase. După finalizarea misiunii, curierii au primit acte rusești și azil în Rusia.
UPDATE Serviciile de salvare din Fâşia Gaza anunţă joi 12 morţi - inclusiv cel puţin trei copii - în atacuri israeliene în enclava palestiniană devastată de peste 15 luni de război între Israel şi Hamas, relatează AFP, citat de News.ro. Un tată şi trei dintre fiicele sale au fost ucişi într-un atac aerian nocturn asupra casei lor în Tabăra de refugiaţi de la Nuseirat, în centrul Fâşiei Gaza, anunţă Apărarea Civilă. „Corpurile erau în zdrenţe. Este o catastrofă”, declară el. „Locul era complet distrus, iar dronele trăgeau din când în când”. Potrivit salvatorilor, alt atac aerian israelian vizând o casă, la Jabalia, în nordul enclavei, s-a soldat cu opt morţi şi mai mulţi răniţi.
video: x/JuniorM
UPDATE Statele Unite au atacat două depozite subterane de armament ale rebelilor houthi în Yemen, a anunțat Comandamentul Central al armatei americane. Operaţiunile au vizat instalaţii folosite de rebelii houthi, susţinuţi de Iran, „în atacuri vizând nave de război şi nave comerciale ale marinei americane în sudul Mării Roşii şi la Golful Aden”, a anunţat miercuri Comandamentul Central american (US CentCom), conform Digi24. Nu au existat răniţi şi nici pagube în rândul personalului sau echipamentului american”, a mai precizat US CentCom.