Statutul de neutralitate al Republicii Moldova, garantat prin Constituție, este unul dintre cele mai controversate subiecte în spațiul public, dar și un instrument de manipulare. Or, neutralitatea este invocată ca soluție pentru pace, deși provocările istorice și geopolitice demonstrează și fragilitatea acestui statut.
Poveste veche, cu un strat nou de vopsea. Subiectul neutralității Republicii Moldova revine pe agenda unor politicieni.
„Noi radare, știri constante despre drone. Guvernarea galbenă nici măcar nu mai ascunde faptul că vrea să renunțe la neutralitate. Oare asta ne dorim pentru Moldova? Cât încă nu este prea târziu, suntem obligați să oprim acest lucru. Renunțarea la statutul de neutralitate înseamnă un singur lucru, un pas spre război”, declara fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah.
Strategia conform căreia neutralitatea poate asigura pacea, a fost aplicată și de Belgia. În 1839, prin tratatul de la Londra, marile puteri îi garantau neutralitatea. Totuși, Imperiul German invadează Belgia în 1914, pentru a-și face un culoar de trece spre Franța.
La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, când Hitler a invadat Polonia, Țările de Jos și-au proclamat neutralitatea, considerând că nu îi privește, deoarece se află în celălalt capăt al Europei. Asta, însă, nu l-a împiedicat pe Hitler să ordone invadarea Țărilor de Jos la 10 mai 1940. Fiind prins nepregătit, guvernul de la Amsterdam capitulează în doar 4 zile.
Aceste acțiuni confirmă un principiu comun: pentru dictatori, acordurile internaționale valorează mai puțin decât hârtia pe care au fost scrise.
Spre deosebire de Austria, Elveția sau Turkmenistan, neutralitatea Moldovei nu este recunoscută la nivel internațional. Introducerea în constituție a articolului 11 în 1994 s-a văzut drept o soluție potrivită pentru a rezolva problemele existente la acea vreme.
„Noi am văzut acest statut de neutralitate ca o posibilitate care ne-ar ajuta să internaționalizăm problema prezenței trupelor ruse, o problemă nelegală în fond și ne-ar ajuta ca ei să își retragă aceste trupe”, susține fostul judecător al Curții Constituționale, Nicolae Osmochescu.
La trei luni după adoptarea constituției Republicii Moldova, Moscova și Chișinăul au semnat un acord care prevedea inclusiv termenii de retragere a trupelor rusești. Deși Parlamentul moldovean a ratificat acordul în noiembrie 1994, Duma de Stat a Rusiei a refuzat să-l ratifice. La summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999, Federația Rusă și-a luat angajamentul că își va retrage trupele de pe teritoriul Moldovei până în 2002, lucru care nu s-a întâmplat nici până astăzi. În condițiile în care Kremlinul și-a încălcat în trecut angajamentele privind respectarea retragerii trupelor din stânga Nistrului, devine evident faptul că nu va respecta nici neutralitatea țării noastre.
„Republica Moldova este afectată de această insecuritate. Da, este clar că câteva linii de text în constituția noastră nu sunt suficiente pentru a garanta securitatea statului. Lucrurile astea sunt atât de evidente și prin urmare, este foarte important ca noi să ne fortificăm capacitățile noastre de apărare”, spunea fostul ministru de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu.
O altă confuzie legată de acest subiect îl reprezintă delimitările pe care le impune statutul de neutralitate. Conform practicii internaționale, un stat neutru nu poate să: adere la alianțe militare, să găzduiască baze militare străine, să se implice în conflicte și să-și pună la dispoziție teritoriul său pentru tranzitul trupelor.
În același timp, acest statut nu limitează sub nici o formă colaborarea internațională, modernizarea armatei, achizițiile de armament și exercițiile militare comune. De regulă, o țară neutră cheltuie mai mult pentru apărare, deoarece se află pe cont propriu în caz de război. Statul are obligația să ia în considerare toate scenariile posibile pentru a garanta securitatea cetățenilor, fiindcă aceasta este una din funcțiile sale vitale.
