Fostul premier Vlad Filat a postat astăzi pe profilul său de Facebook prima fotografie după ce a fost eliberat din detenție înainte de termen.
Filat a postat o poză alături de părinți, însoțită de un comentariu: „Cel mai bine este acasă”.
Anterior, pe profilul lui Vlad Filat erau postate doar declarații ale politicianului și comunicate de presă, ultimul fiind pe 20 decembrie, în care avocații săi veneau cu precizări referitor la eliberarea sa din penitenciar.
Amintim că, în ziua în care a fost eliberat din detenție, Vlad Filat s-a dus tot la casa părintească din satul Lăpușna, raionul Hâncești, părinții fiind primii pe care a vrut să-i vadă.