/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

UPDATE: Chișinăul confirmă decesul tinerei de 27 de ani, din Tiraspol, provocat de COVID-19

missing
04 aprilie 2020, ora 11:18

UPDATE, ORA 11.50: Autoritățile de la Chișinău confirmă decesul tinerei de la Tiraspol. Reprezentanții Ministerului Sănătății spun că analizează cazul și vor reveni cu informații actualizate mai târziu. 

ORA 11.18: O tânără de 27 de ani, locuitoare a regiunii transnistrene, ar fi murit în urma complicațiilor provocate de noul coronavirus, scrie presa din stânga Nistrului. Pacienta era locuitoare a orașului Tiraspol, potrivit postului TSV Pridnestrovie.

Tânăra fusese testată pozitiv la noul coronavirus aseară, scrie Novostipmr.com, cu referire la informațiile așa-ziselor autorități transnistrene. Ea se afla în stare gravă – suferea de insuficiență renală și avea pneumonie bilaterală.

Acesta este al treilea deces provocat de noul coronavirus în regiunea transnistreană.

Autoritățile de la Chișinău nu au raportat deocamdată acest deces. „Nu avem oficial la moment niciun caz de deces, raportat din stânga Nistrului”, au menționat reprezentanții serviciului de presă al Ministerului Sănătății de la Chișinău. Azi-dimineață însă, ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a vorbit despre decesul unui bărbat de 79 de ani, care se trata la Spitalul Republican din Chișinău.

În acest context, dacă acest deces va fi confirmat oficial de autoritățile de la Chișinău, numărul deceselor în Moldova, provocate de complicații ale COVID-19, ar ajunge la zece persoane.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram