/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

Circa 800 de lucrători medicali au primit până acum indemnizații unice de 16 mii de lei

05 iunie 2020, ora 07:22

Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, anunță că până la ora actuală circa 800 de lucrători medicali au primit indemnizația unică de 16 mii de lei din partea statului. Potrivit ei, cifra se schimbă lunar, în funcție de numărul de îmbolnăviri în rândul cadrelor medicale.

Ministra susține că la Spitalul din Ștefan Vodă, acolo unde a existat un focar de COVID în rândul angajaților, toți lucrătorii medicali au beneficiat de această indemnizație.

„Activitatea instituției medicale o perioadă destul de îndelungată pentru că a fost realizată testarea intensivă a personalului medical. Spitalul nu a fost activat cu profil COVID , dar absolut toți angajații acestui spital, indiferent dacă vorbim de acordarea sau neacordarea actului medical, reieșind din faptul că sunt lucrători medicali, au primit 16 mii de lei”, a menționat Dumbrăveanu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Totodată, ministra a menționat că a existat un caz când o instituție medicală privată și-a sistat activitatea de la declanșarea pandemiei și angajații acestui spital nu vor beneficia de indemnizațiile unice pentru că nu s-au contaminat ca rezultat al contactului cu pacienți bolnavi de coronavirus.

Până astăzi au fost confirmate 1691 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici-399, farmaciști-21, asistenţi medicali-667, felceri-89, personal auxiliar-515 persoane.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram