Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către Vladimir Chirnev, primarul comunei Salcia din raionul Taraclia, exprimată prin emiterea actelor administrative și juridice în privința persoanei apropiate.

Potrivit actului de constatare, în anul 2018, primarul a semnat două dispoziții prin care, inițial,  și-a angajat soția temporar în funcția de șef al bibliotecii publice din comună. Ulterior, prin altă dispoziție, soția sa a fost confirmată oficial în aceeași funcție. Abia în anul 2019, primarul a emis treia dispoziție prin care a desfăcut contractul individual de muncă cu soția sa.

În acest context, primarul a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, deoarece nu a declarat în scris conflictul de interese real la ANI și nu a așteptat o soluție înainte de a semna aceste dispoziții în privința persoanei apropiate (soția).

Pe cauza dată, dacă actul de constatare emis de ANI va rămâne definitiv, inspectorul de integritate va sesiza organul competent ca, în termen de 5 zile,  să fie inițiată procedura de încetare înainte de termen al mandatului de primar, cu aplicarea interdicției de a mai ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv funcția/mandat de primar, pentru o perioadă de 3 ani.

Alesul local va fi înscris în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică în conformitate cu legislația în vigoare.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!