/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

/VIDEO/ Cazuri de COVID-19 în rândul studenților, la mai puțin de o săptămână de când au revenit la ore

missing
17 septembrie 2020, ora 21:30

La mai puțin de o săptămână de când studenții au revenit la ore, au fost înregistrate 15 cazuri de COVID-19 atât în rândul studenților, cât și al profesorilor. Totodată, o școală profesională rămâne închisă, iar mai multe grupe din instituțiile profesional-tehnice au intrat în carantină. Situația va fi mai clară peste câteva zile, spun reprezentanții Ministerului Educației. Mai mult, crește simțitor numărul claselor închise din întreaga țară. Astăzi, cifra a ajuns la 218.

LILIA CARAUȘ, REPORTER TV8: „După aproape trei săptămâni de la începerea noului an de studii, sălile de clasă ale acestei școli profesionale sunt pustii. Totuși, administrația instituției speră ca de luni, elevii să revină în bănci.

Instituția încă nu-i poate primi pe elevi, din cauza infectărilor în rândul profesorilor. Șapte cadre didactice au fost testate pozitiv la COVID-19. Prin această experiență a trecut și directoarea școlii. După ce s-a tratat acasă, timp de aproape 20 de zile, astăzi aceasta s-a reîntors la muncă.

TATIANA CARAMAN, DIRECTOARE, ȘCOALĂ PROFESIONALĂ: „În cazul meu a fost cu tuse, în cazul altor colegi a fost cu alte manifestări”.

Așa că orele continuă în mediul virtual.

Bună ziua. Haideți să vedem ce facem mai departe. Eu v-am plasat acolo tema de astăzi”.

Și prin căminele instituției bate vântul, pe acolo nu a călcat picior de elev încă de la începutul lunii martie.

TATIANA CARAMAN, DIRECTOARE, ȘCOALĂ PROFESIONALĂ: „Încercăm să-i cazăm așa cum este recomandat, 6 metri pătrați pentru o persoană cu respectarea normelor de igienă personală, de securitate”.

Elevii se întâlnesc cu profesorii doar on-line și la Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” din Chișinău. Aici nu cazurile de covid-19 ar fi de vină, ci întârzierea pregătirii instituției, pentru a-și primi elevii.

VICTORIA BERCU, DIRECTOARE, COLEGIUl PEDAGOGIC: „Am avut la gazdă aici Institutul de Relații Internaționale. După comasare ei au plecat. Și-au luat lucrurile din unele săli și a urmat ca să schimbăm mobila, să aranjăm”.

La Centrul de Excelență în Energetică și Electronică s-au înregistrat trei cazuri de infecție. Grupe închise nu sunt, ne spune directorul instituției, întrucât elevii n-au apucat să interacționeze cu profesorii sau ceilalți colegi.

VASILE VRÂNCEANU, DIRECTOR, CENTRUL DE EXCELENȚĂ: „Ei până a veni aici, de acasă, de la părinți, un copil de la bunică, altul de la prietenă s-a infectat”.

De luni, universitățile și-au reluat parțial orele cu prezență fizică a studenților. Potrivit Ministerului Educației, opt profesori și șapte studenți au fost testați pozitiv la COVID-19. Totuși, oficialii ne-au spus că date mai precise vom avea în câteva zile. Cei de la UTM spun că, deocamdată, n-au înregistrat infecții.

VIOREL BOSTAN, RECTOR UNIVERSITATEA TEHNICĂ: „Mai trebuie să insistăm ca unii din studenți să nu-și dea masca jos, să mai insistăm în continuare pe măsuri de igienă”.

Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, opt grupe din cele 91 de instituții de învățământ profesional tehnic se află în carantină. Dacă vorbim de școlile din întreaga țară, atunci numărul de clase închise a crescut simțitor.

NATALIA GRÂU, SECRETAR DE STAT, MINISTERUL EDUCAȚIEI: „Numărul instituțiilor în carantină este în descreștere. Noi am avut și 13, 12, 10, astăzi avem nouă. Dar numărul de clase închise în carantină s-a augmentat semnificativ – avem 218 clase închise”.

Totodată, potrivit ministerului Educației, 173 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, iar în autoizolare sunt 288 de profesori.

Reporter: LILIA CARAUȘ
Imagini: SERGIU CIUBARU

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram