O scurgere masivă de informații arată că mai mulți politicieni de la noi sunt, de ani buni, în vizorul Kremlinului. Printre aceștia se numără Maia Sandu, Renato Usatîi, Andrei Năstase, dar și Igor Dodon, actuali candidați la prezidențiale. Totuși, datele obținute de Centrul Dossier din Rusia și RISE Moldova denotă că toate aceste lucruri s-ar face prin intermediul lui Dodon, care le raportează periodic rușilor despre fiecare pas. Purtătoarea sa de cuvânt, responsabilă de campania electorală, a negat, însă, toate aceste informații.
Potrivit Centrului „Dossier”, care a primit un set de acte ce au ajuns să fie scurse din administrația de la Kremlin, cu mulți ani în urmă, autoritățile ruse au început să acumuleze informații despre lidera PAS, Maia Sandu, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, președintele Platformei DA, Andrei Năstase, dar și despre fostul lider al socialiștilor, Igor Dodon. Astfel, din nota informativă despre Maia Sandu constatăm că, în cercurile de experți, este cunoscută pentru orientarea sa pro-occidentală, legăturile strânse cu fostul premier Vlad Filat și politica de românizare a instituțiilor de învățământ din Republica Moldova.
„S-a opus controlului PDM asupra justiției, Procuraturii și sistemului judiciar al Republicii Moldova. Are legături strânse cu Statele Unite. Este considerată de Occident ca unul din cei mai de perspectivă candidați la postul de prim-ministru al Republicii Moldova.”
Maia Sandu nu a comentat, deocamdată, aceste informații, deși i-am solicitat o reacție. Între timp, din biografia lui Renato Usatîi, atașată la dosar, aflăm că acesta s-a remarcat, în special, prin preferințele sale pro-Moscova.
„Renato Usatîi a susținut în mod constant menținerea strânsă a legăturilor economice, politice, culturale, spirituale și umanitare cu Rusia. Este gata pentru interacțiuni constructive cu partea rusă.”, scrie în nota infromativă.
Cu toate acestea, în material se mai arată că, între timp, relațiile dintre Usatîi și Moscova s-au răcit în mod vizibil. Nici liderul Partidului Nostru Usatîi nu a venit, deocamdată, cu un comentariu. O notă informativă separată pentru Andrei Năstase, în dosar nu exită, spun cei de la Centrul Dossier din Moscova. În schimb, arhivele au dezvăluit un raport detaliat despre dezbaterile sale televizate pre-electorale, din 2018, între el și candidatul socialist la funcția de primar al Chișinăului, Ion Ceban.
„Andrei Năstase se comportă ceva mai încordat, puțin iritat, vorbește pe un ton mai ridicat și agresiv, recurgând constant la lozinci politice. În același timp, se simte că, în cursul campaniei curente, a prins curajul și se străduiește să obțină victoria. Andrei Năstase este axat pe retorica anti-Plahotniuc, care este esența campaniei sale.”
Drept reacție, Andrei Năstase spune că nu a rămas uimit de faptul că serviciile secrete ruse ar acumula infromații despre el.
ANDREI NĂSTASE, CANDIDAT, PLATFORMA DA: „Am rugat colegii mei, juriștii din cadrul Platformei, să investigheze tot ce a apărut la acest capitol în presă. I-am rugat să investigheze totul, astfel încât să depunem un denunț”.
Iar primele note informative despre Igor Dodon au apărut pe masa rușilor în septembrie 2014. La acea dată, Dodon reușise deja să devină ministru al Economiei, deputat din partea Partidului Comunist și apoi președinte al Partidului Socialist.
„În cercurile politice din Moldova, Igor Dodon se bucură de o reputație de rea credință, de om care își pune interesele și ambițiile personale mai presus de orice. Potrivit WikiLeaks, atunci când a candidat din partea PCRM pentru alegerile anticipate din iulie 2009, el l-a informat pe ambasadorul SUA în Moldova cu privire la planurile de a părăsi această formațiune politică după alegeri și de a crea un nou partid de centru-stânga, care s-ar putea uni cu alte forțe necomuniste pentru a alege președintele țării”, se arată în dosarul lui Dodon. Aparent, această caracterizare le-a convenit rușilor, astfel că Igor Dodon a fost luat sub aripă.
Anume prin intermediul lui Dodon, care și-ar raporta fiecare pas, autoritățile de la Kremlin ar fi început să controleze situația politică din Republica Moldova. Toate informațiile care apar în aceste dosare sunt colectate de așa zisă „Secție moldovenească”, sediul căreia se află la Chișinău. Responsabil de acest lucru este generalul rus Vladimir Cernov. De partea cealaltă, purtătoarea de cuvânt al candidatului independent la prezidențiale, susținut de socialiști, a precizat că aceste așa-zise investigații sunt doar falsuri de campanie electorală promovate în sprijinul unor contracandidați.
„Acțiunea lor este, însă, una evident ridicola și disperata, care cu siguranța va fi sancționata de cetățenii care vor vota împotriva celor care promovează astfel de campanii murdare”, a declarat Ludmila Muntean, purtătoarea de cuvânt a lui Igor Dodon.
Investigația mai arată că rușii ar avea informații despre miniștri, deputați, primari și alți politicieni. Pe numele multor dintre ei există date compromițătoare sau informații de ordin intim.
Vedeți mai jos documentul obținut în timpul investigației și o captură foto din telefonul lui Dodon: