Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1034: Fals despre Transnistria și probleme la Nipru. „NATO ar nimici armata Rusiei, dar cu un preț uriaș”

investigații

/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Imobile din Moldova, Franța sau Elveția de peste 160 mln de lei. Proprietățile lui Plahotniuc, puse sub sechestru

19 octombrie 2020, ora 14:47

Săptămâna trecută, Procuratura Generală ne-a informat că proprietățile din România, Franța și Elveția, ale fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc, estimate la peste 160 de milioane de lei, urmează să fie puse sub sechestru de către autoritățile din țările respective.Procurorii au reușit în sfârșit să convingă judecătorii să accepte sechestrul după ce în vara acestui an, magistrații au respins o solicitare similară. Cutia Neagră a aflat care sunt proprietățile din Moldova și din afara țării ale lui Plahotniuc, în privința cărora procurorii au aplicat sau intenționează să aplice sechestru. Valoarea lor însă depășește de câteva ori suma de 160 de milioane de lei.

Până în acest moment, procurorii moldoveni au reușit să pună sechestru pe mai multe imobile din Republica Moldova care aparțin lui Vlad Plahotniuc, fie direct, fie prin companii afiliate lui. În primul rând, au intrat sub sechestru apartamentele soților Plahotniuc de pe str. Bulgară, din centrul Capitalei. Este vorba despre două apartamente înregistrate pe numele soției lui Plahotniuc, Oxana Childescu, unul de 136 de m.p.,altul – de 1470 m.p.. Sechestru a fost pus chiar și pe o debara de 10 m.p. În toate aceste cazuri, potrivit extrasului de la CADASTRU, sechestrul a fost aplicat pe 25 septembrie curent, chiar dacă un sechestru pe aceste imobile exista încă din primăvara anului.

De asemenea, procurorii au aplicat sechestru și pe cunoscuta Casă albă, fortăreața lui Vladimir Plahotniuc, pe care oligarhul nu a vrut niciodată să recunoască public că a cumpărat-o.

Imobilul de aproape o mie de metri pătrați, în acte aparține companiei Business Agreement, fondată de un off-shore din Cipru, despre care în ediția de săptămâna trecută a Cutiei Negre plus vă spuneam că și-a schimba tmanagementul și acționarii în vara și toamna acestui an. Schimbările au fost finalizate exact în perioada când Plahotniuc a vizitat Cipru, la începutul acestei luni.

Valoarea cadastrală a acestei fortărețe este de doar 8 milioane de lei, în realitate, prețul de piață al Casei albe este de câteva zeci de milioane. Imobilul de lux apare într-un episod misterios legat de sinuciderea prietenului lui Vlad Plahotniuc, Iurie Luncașu. Atunci când omul de afaceri a fost găsit mort, asupra lui se afla un bilețel cu textul „Căsuța alba îmi aparține”. Pentru prim data, sechestru pe acest imobil a fost pus la începutul lunii septembrie, curent, chiar dacă procurorii anunțau încă acum un an că au sechestrat mai multe bunuri ale lui Plahotniuc.

Sub sechestrul procurorilor a ajuns și cunoscutul hotel Nobil, deținut de Plahotniuc. În acest hotel, oligarhul obișnuia să își întâmpine cei mai importanți oaspeți – businessman, premieri, președinți. Proprietar în acte al acestui imobil este compania FINPAR INVEST, cea pe numele căreia au fost înregistrate cam toate clădirile și terenurile deținute de Plahotniuc.

Datele de la Cadastru ne arată că sechestrul pe hotelul de lux al fostului lider PD a fost aplicat încă în vara anului trecut, la distanța de câteva săptămâni de la dispariția oligarhului. Cât privește valoarea imobilului, deși cadastru estimează hotelul la circa 40 de milioane de lei, compania Finpar Invest reușise în urmă cu câțiva ani să contracteze credite de o sută de milioane de lei punând în gaj clădirea.

Tot în aceeași perioadă când a fost pus sub sechestru hotelul Nobil, au fost sechestrate de procurori și oficiile posturilor de televiziune din holdingul lui Vlad Plahotniuc, aflate pe str. Ghioceilor. Astfel, clădirile în care se află Publika TV, Canal 2, Canal 3, sunt arestate de oamenii legii din iunie 2019. Proprietar în acte al clădirilor este aceeași firmă Finpar Invest. Cadastru estimează toate aceste clădiri care formează holdingul GMG la aproape 40 de milioane de lei. Prețul de piață este însă de cel puțin cinci ori mai mare.

La sfârșitul anului trecut, procurorii au obținut autorizația judecătorilor și pentru sechestrarea fostului sediu al Partidului Democrat. Luxoasa clădire din inima capitalei, procurată de firmele lui Plahotniuc de la Partidul Comuniștilor, a ajuns în arestul procurorilor în noiembrie 2019. Clădirea a mai fost supusă unui sechestru în 2016, înainte de a fi procurată de oligarh. În acte, proprietar oficial figurează însă un off-shore din Belize, JARROW BUSINESS S.A.

Clădirea de lux pare să fie pustie din toamna anului trecut, momentul în care democrații au luat decizia să se mute de acolo, urmare a evadării lui Plahotniuc din țară. Imobilul al cărui valoare de piață nu este mai mica de 100 de milioane de lei, în acte este evaluat la nici 24 de milioane.

Chiar dacă presa a scris în repetate rânduri și despre alte imobile din capitală că ar aparține lui Vlad Plahotniuc, acestea au reușit în mod misterios să evite aplicarea sechestrului. E vorba despre simbolicul sediu al oligarhului, clădirea GBC, prin care de mai bine de un an bate vântul, dar și clădirea Casa modei și fostul sediu al companiei de asigurări ASITO. Aceste imobile au reușit să își schimbe proprietarii în ultimii doi ani, ajungând în posesia unor foști pateneri de afaceri ai lui Vlad Plahotniuc. Întrebat de Cutia Neagră, de ce nu a fost pus sechestru și pe aceste imobile, șeful procuraturii PCCOCS, Ion Caracuian, ne-a explicat că acuzatorii de stat nu dețin probe clare că acestea ar avea vreo legătură cu Plahotniuc.

Acum să trecem la proprietățile de peste hotare ale lui Vlad Plahotniuc, pentru care procurorii au cerut aplicarea sechestrului. Informațiile obținute de Cutia Neagră arată că ar fi vorba despre o vilă din Geneva, Elveția, una din Siez, Franța, dar și o vilă luxoasă din București, România. Despre toate acestea, presa a scris în repetate rânduri.

Vila din Elveția a lui Vlad Plahotniuc se găsește în unul dintre cele mai pitorești locuri din suburbia Genevei, chiar pe malul Lacului Leman. Potrivit datelor din registrul cadastral al Elveției, casa are o suprafață de circa 450 de metri pătrați, iar terenul — peste cinci mii de metri pătrați, inclusiv o porțiune de lac. Fostul lider PD a intrat în proprietatea casei în 2012, plătind 31,5 miliarde de franci elvețieni. Primăvara aceasta, în compania pe numele căreia este înregistrat imobilul au avut loc mai multe schimbări. A fost schimbată adresa, dar și administratorul. Noul director este un avocat de origine rusească Dmitri Lavrov. Am încercat să îl contactăm telefonic pe avocat, dar nu l-am găsit la telefonul de la oficiu. Plahotniuc a fost surprins anterior de jurnaliștii de la RISE Moldova în preajma acestei locuințe.

Pe cealaltă parte a aceluiași lac Leman, dar deja pe teritoriul Franței, Plahotniuc mai deține un conac. Potrivit RISE Moldova, vila se află într-un cartier rezidențial îngrădit, cu pază la intrare. Casa a fost cumpărată de familia lui Vladimir Plahotniuc încă în 2008, însă nu a fost indicată niciodată în declarațiile sale de avere. În acte, vila aparține offshor-ului cipriot Sigmateli ltd, despre care v-am vorbit în ediția de săptămâna trecută a Cutiei Negre. Pe parcursul acestui an, compania și-a schimbat acționarii și administratorul. Noul director pare să fie un cetățean rus, Iurii Leonidovici Sisoev. Potrivit registrelor de comerț rusești, o persoană cu același nume deține mai multe companii imobiliare în capitala rusească.

Și în sfârșit, vila din Pipera. La fel ca și cea din Franța, este înregistrată pe numele companiei cipriote Sigmateli. Are aproape 300 de metri pătrați și l-ar fi costat pe Plahotniuc 1,3 milioane de euro. Tranzacția a avut loc în 2011, Sigmateli fiind reprezentată de Andrian Candu, pe atunci deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Schimbarea acționarilor în companiile care dețin oficial vilele din străinătate ale lui Plahotniuc nu par să îi îngrijoreze pe procurori.

Așa cum ați putut vedea, toate aceste proprietăți ale lui Plahotniuc au o valoare mult mai mare de 160 de milioane de lei, procurorii susțin însă că le-au evaluat la valoarea lor din acte, nu la cea de piață, dar chiar și așa suma este net inferioară prejudiciului provocat de Vlad Plahotniuc, prin infracțiunile comise.

Demersurile către autoritățile din Franța, Elveția și România au fost dejad epuse, spune șeful PCCOCS. Când însă ar putea decide acestea aplicarea sechestrului, nu este clar.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.