Au fost publicate imagini cu reținerea celor patru foști polițiști care sunt suspectați de filarea celor doi polițiști de la PCCOCS.
Precizăm că foștii polițiști reținuți au fost plasați în arest pentru o lună.
„În cadrul documentării cazului, acțiunile abuzive s-au confirmat, patru indivizi fiind reținuți de PCCOCS de comun cu SPIA al MAI. Aceștia s-au dovedit a fi foști polițiști, care au fost cooptați pentru serviciul de securitate al unui important figurant în dosarul fraudei bancare. Fiind audiați, aceștia au recunoscut filarea, filmarea și înregistrarea procurorilor, menționând că au acționat la indicație, în scopul identificării unor eventuale vulnerabilități în viața privată a oamenilor legii, pentru ulterioara lor discreditare, menită să le afecteze reputația și a-i împiedica să-și exercite atribuțiile funcționale”, se arată într-un comunicat.