Un bărbat în vârstă de 41 de ani a murit după ce a căzut în gol de pe geamul unui bloc de locuit amplasat pe strada Mihail Frunze din municipiul Cahul. Cazul a avut loc în dimineața de 13 decembrie curent.
Poliția spune că a fost alertată de către o persoană care a anunțat că în curtea unui bloc a fost depistat trupul neînsuflețit al unui bărbat. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că acesta era locuitor al municipiului Cahul.
„Preliminar moartea bărbatului ar fi survenit de la impactul cu un element din beton amplasat sub geamurile clădirii, acesta ar fi încercat să pătrundă în apartament pe geam”, spun oamenii legii.
Cazul este în continuare investigat de către oamenii legii, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.