Fracțiune Platforma DA solicită ca pe 18 decembrie să fie convocat Biroul permanent al Parlamentului, pentru ca să fie stabilită data următoarei ședințe a Legislativului. Deputatul Alexandru Slusari cere ca parlamentarii să se întrunească în ședință nu mai târziu de 21 decembrie, pentru proiectul legii bugetului să fie revăzut.
„Nu mai târziu de săptămâna viitoare, este nevoie ca noi să avem votarea bugetului în lectură finală, unde să includem suma exactă care trebuie alocată pentru compensații fermierelor. Până la anul nou, agricultorii trebuie să cunoască care este perspectiva de mai departe. Trebuie să știe care sunt suma și mecanismul.
Solicitarea noastră este ca mâine să fie convocată ședința Biroului permanent al parlamentului. Dacă este necesar, 1/3 din membri au dreptul să depună solicitarea, astfel încât cel târziu luni, 21 decembrie, să avem convocată ședința Parlamentului, să votăm în lectură finală Legea bugetului, în care să fie indicată suma pentru compensații”, a declarat Alexandru Slusari.
Deputatul Platformei DA a declarat că în pofida declarațiilor președintelui Comisiei agricultură a Parlamentului Radu Mudreac, problema compensațiilor pentru agricultori nu a fost soluționată. Potrivit lui, proiectul bugetului care a fost votat ieri, juridic nu conține nici o soluție pentru acordarea compensațiilor.
„Acești bani nu sunt prevăzuți acolo. Da, se face referință la anularea legii miliardului, noi și ieri am spus că avem multe rezerve față de perspectiva și modul în care socialiștii au făcut acest lucru. Dar, iarăși, juridic mecanismul nu a fost stabilit. Suma nu a fost alocată”, a mai spus alesul poporului.