/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 815: Atacuri la Harkov și Odesa. Zelenski se așteaptă la o ofensivă rusă mai amplă în nord-est

/VIDEO/ Când va decide „Pro Moldova” dacă va vota sau nu pentru Guvern. Candu: „Am pornit o vastă campanie de discuții”

missing
01 februarie 2021, ora 11:43

Grupul parlamentar „Pro Moldova” încă nu a decis dacă va vota sau nu pentru candidata înaintată de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la funcția de prim-ministru. Liderul fracțiunii parlamentare, Andrian Candu, a anunțat că pentru a lua o decizie a lansat o campanie de consultare cu echipele din teritoriu și cetățenii.

„Noi, cei de la Pro Moldova vom respecta întocmai cerința cetățenilor. Iată de ce la întrebarea dacă vom vota un eventual Guvern propus de doamna președinte, o să luăm o decizie în funcție de ceea ce își doresc cetățenii. Noi am pornit o vastă campanie de discuții cu echipele din  teritoriu, cu oamenii din sate din localități și, inclusiv, consultări pe rețelele noastre de Facebook, Telegram”, a declarat Andrian Candu, în cadrul unui briefing de presă.

„Până se ia o decizie în privința votării unui Guvern, trebuie să vorbim despre problemele oamenilor. Oamenii astăzi sunt lăsați în voia sorții.Din disperare și neîncredere față de stat, încearcă să supraviețuiască singuri, fără să mai aștepte ajutor din partea instituțiilor statului”, a adăugat deputatul.

Deputatul Andrian Candu a precizat că a făcut demersuri privind audierea autorităților responsabile din domeniul sănătății privind situația pandemică din Republica Moldova și procesul de vaccinare împotriva COVID-19, precizând că urmează să înregistreze și câteva proiecte privind domeniul social și sănătate.

Amintim că săptămâna trecută, Maia Sandu a desemnat-o pe Natalia Gavriliță pentru funcția de prim-ministră, după ce anterior, pe 23 decembrie, Ion Chicu și-a anunțat demisia.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram