Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1009: Alertă în Moldova și atac masiv în Ucraina! Rusia lasă țara vecină în beznă și amenință Vestul

Curtea Constituțională a decis. „Avia Invest” va redirecționa taxa aeroportuară către Fondul de susținere a populației

missing
18 februarie 2021, ora 10:36

Compania în gestiunea căreia se află Aeroportul Internațional Chișinău va redirecționa în continuare taxa aeroportuară către Fondul de susținere a populației creat pentru finanțarea programelor de asistență socială a populației. 

Asta după ce Curtea Constituțională a respins pe 16 februarie 2021 cererea depusă se către „Avia Invest” prin care s-a cerut suspendarea unor articole din Legea Fondului de susținere. Decizia este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Fondul de susținere a populației este creat pentru finanțarea programelor cu destinație specială în domeniul asistenței sociale, finanțarea serviciilor sociale incluse în pachetul minim de servicii sociale în condițiile stabilite de Guvern, precum și pentru finanțarea cantinelor de ajutor social.

Printre sursele de finanțare a Fondului de susținere a populației se numără taxa aeroportuară – în mărime de 50 la sută din suma acumulată lunar din tariful pentru modernizarea aeroportului.

Subiectul taxei aeroportuare este persoana juridică care administrează activele aflate în gestiunea economică a Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”.

Amintim că Vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari a solicitat președintei Maia Sandu convocarea cât mai rapidă a Consiliului Suprem de Securitate unde să fie pus în discuție subiectul privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.

În aceeași zi el a mai solicitat ca Procuratura Generală (PG) să inițieze o anchetă penală privind întoarcerea activelor statului, printre care și Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), chiar dacă deputatul susține că într-un răspuns oferit de PG, o astfel de anchetă privind concesionarea AIC este deja în derulare.

Anterior, Comisia parlamentară de anchetă care analizează modul de organizare și desfășurare a privatizărilor a solicitat Procuraturii Generale și Centrului Național Anticorupție să inițieze anchete penale, pentru a verifica cât de legale au fost acțiunile unor funcționari care au pregătit și au semnat acordul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău.

Aeroportul Internațional Chișinău a fost concesionat pentru o perioadă de 49 de ani. Precedenta guvernare a promis să analizeze contractul semnat cu investitorii din Rusia și să verifice câți bani au adus aceștia la aeroport în ultimii ani.

Și președintele de atunci, Igor Dodon, a declarat într-un interviu că există toate șansele ca Aeroportul Internațional Chișinău să fie întors statului, iar contractul de concesiune semnat cu „Avia Invest” să fie reziliat

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.