/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

Ședință comună a reprezentanților sistemului bancar, agricultorilor și Președinției. Maia Sandu: „Am decis crearea unui fond de garantare a creditelor” 

missing
19 februarie 2021, ora 19:03

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o ședință comună cu reprezentanții sistemului bancar și ai agricultorilor. În cadrul discuțiilor, s-a decis crearea unui fond de garantare a creditelor.

„Azi Președinția a organizat o ședință comună a reprezentanților sistemului bancar și ai agricultorilor din Moldova. Am căutat împreună soluții pentru a susține domeniul agricol după lovitura dublă din anul trecut: criza Covid și seceta. Am stabilit că implicarea statului în soluționarea problemelor trebuie să fie mai eficientă”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a precizat că s-a „convenit că cea mai potrivită soluție pentru agricultori, precum și pentru companiile din alte domenii afectate dramatic de criză este crearea unui fond de garantare a creditelor”.

„Crearea acestui fond va diminua riscurile pentru bănci și va asigura pentru agricultori acces la resurse pentru finanțarea lucrărilor agricole.Guvernul precedent a făcut prea puține pentru a ajuta economia națională pe timp de criză. Statul trebuie să intervină urgent și responsabil pentru a salva locuri de muncă, afaceri și domenii întregi care aduc valoare adăugată”, a adăugat Maia Sandu .

Foto: Maia Sandu/ Facebook

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram