Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1032: Pe cine a trimis Zelenski ambasador în Turcia. Bilanțul atacului asupra Kievului

/VIDEO/ Lansată cu mult fast de Primăria Capitalei, achitarea electronică în troleibuze nu prea i-a încântat pe călători

missing
17 martie 2021, ora 23:51

Lansată, ieri, cu mult fast de Primăria Capitalei, achitarea electronică, în troleibuze, nu prea i-a încântat, astăzi, pe călători. Doar câțiva pasageri și-au scos cardurile bancare, pentru a plăti cu ele pentru biletul de călătorie. Între timp, alți oameni ne-au spus că nu au încredere în sistem, iar unii pensionari ne-au spus că nici nu au avut vreodată un card. Chiar și așa, municipalitatea speră ca, până la sfârșitul lunii, să doteze trei rute de troleibuz și două de autobuz cu terminale speciale pentru achitarea electronică.

Deși taxatoarea informa pasagerii că, de azi înainte, au posibilitatea să achite călătoria cu cardul bancar, marea majoritate nu puteau să o facă, pentru că nu aveau card.

Alții ne-au spus că intenționat nu plătesc cu cardul, deoarece nu au încredere în sistem și nu văd sens să o facă. Așa că cei doi lei erau și astăzi la putere. Iar când am încercat să achităm și pentru biletul cameramanului, sistemul a dat eroare și nu a permis să o facem cu același card.

Totuși, cât timp filmam în troleibuz, doar o singură persoană a îndrăznit să achite pentru călătorie cu cardul bancar. În general, foarte puțini oameni au spus că salută ideea și că vor trece la modalitatea electronică de plată.

Acesta este primul proiect din Moldova de plată fără numerar, în transportul public. Anual, municipalitatea subvenționează parcul urban și Regia Transport Electric cu aproximativ jumătate de miliard de lei. Până la sfârşitul lunii martie, troleibuzele de pe liniile 10, 22 şi 30, dar şi autobuzele de pe liniile 2 şi 5, vor fi echipate cu validatoare mobile, pentru acceptarea plăţilor fără numerar.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.