Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina: Rachetă în Moldova! Rusia a bombardat masiv în ajun și de Crăciun. Zelenski: „Ce poate fi mai inuman”?

/VIDEO/ Platon, acuzat de atac radier de fondatorul holdingului Accent Group. Reacția controversatului om de afaceri

missing
26 martie 2021, ora 22:57

Fondatorul holdingului „Accent Group”, Vladimir Russu, susține că este victima unui atac raider pus la cale de către controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. Avocatul acestuia, Sergiu Istrati, declară că, în cadrul cauzei penale, bunurile imobile ale clientului său au fost recunoscute corp delict, iar asupra lor a fost aplicat sechestru și dreptul de posesie a fost transmis într-un mod ilegal către companii asociate lui Veaceslav Platon, care se regăsesc în raportul Kroll ca parte a grupului Șor. Controversatul om de afaceri neagă orice acuzații. 

În cadrul unei conferințe de presă, pe 26 martie curent, avocatul Sergiu Istrate a spus că pe 23 și 28 octombrie 2020, de către procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Speciale, Mihai Nicolai, au fost recunoscute în calitate de corp delict bunurile imobile din strada Bănulescu Bodoni și Ștefan cel Mare. Este vorba despre fostul edificiu al companiei ASITO și Casa Modei.

„În punctul doi al ordonanței respective procurorul a specificat că păstrarea și folosința asupra acestor bunuri va fi asigurată de către proprietarul propriu-zis, adică de către companiile gestionate de Vasile Russu. După aceasta urma a fi întocmit un proces verbal și adus la cunoștința proprietarului că bunurile acestuia sunt recunoscute în calitate de corp delict, cu consecințele respective, ceea ce nu s-a întâmplat”, a declarat avocatul.

Potrivit apărătorului, Veaceslav Platon nu a fost de acord cu puntul doi al acestei ordonanțe și a considerat că aceste bunuri nu trebuie să fie date în păstrarea și folosința proprietarului, dar trebuie să fie transmise dreptul lui sau companiilor afiliate.

Avocatul a mai spus că procurorul a renunțat să admită cererea lui Veaceslav Platon formulată în acest sens și controversatul om de afaceri a sesizat judecătorii de instrucție, de la Judecătoria Ciocana. Este vorba despre Elena Costiuc, care a emis o încheiere din data de 15 decembrie 2020, și Maria Tertea, care a emis încheierea din data de 10 decembrie 2020.

„Prin aceste două încheieri judecătorul de instrucție a admis cererea lui Veaceslav Platon și a dispus ca dreptul de posesie și folosință asupra bunurilor imobile să fie trecut pe numele acestuia sau companiilor gestionate de el”, a precizat avocatul.

Vladimir Russu a spus că împreună cu mama sa a procurat acțiunile companiei în proprietatea căreia se afla fosta clădire ASITO și „Casa Modei” la începutul anului 2017, pentru șase milioane de euro. După reconstrucție, aceste clădiri generează un venit anual de peste un milion de euro, circa de patru mai mult decât în momentul achiziționării.

„Acum cinci zile, juristul nostru a accesat site-ul cadastru.md și a depistat că ambele clădiri nu doar că au fost sechestrate, dar au fost transmise pentru păstrare și folosință companiei „Interprimcolect”, care figurează în raportul Kroll 2, drept întreprindere din grupul „Șor”, a spus fondatorul holdingului Accent Group.

Tot el a declarat că pe data de 22 martie în incinta edificiilor au pătruns oameni îmbrăcați în uniformă și împreună cu executorul judecătoresc, care a spus că constată anumite circumstanțe de fapt și evenimente care se reduc la transmiterea dreptului de posesie și folosință asupra bunurilor menționate.

„În aceeași zi, companiile „Interprimcolect” și „Pavrapid” care sunt afiliate lui Veaceslav Platon, au somat toți chiriașii în aceste edificii să prezinte documentele și să înceteze să efectueze orice plăți în adresa proprietarului”, a explicat avocatul.

Solicitat telefonic, Veaceslav Platon a spus că: „Din 2016 vorbesc despre acest caz. Clădirile date mi-au aparținut mie, dar au fost fraudate de către Vladimir Plahotniuc, care a înregistrat aceste imobile pe Vladimir Russu”.

Controversatul om de afaceri a spus că în baza cauzei penale pornite în urma „acestei fraude” s-a adresat în judecată, solicitând ca pe perioada anchetei bunurile să-i fie transmise în posesie. „Aceste clădiri mi-au aparținut până la sfârșitul anului 2014. Valoarea acestor două imobile atunci a fost de 20 de milioane de dolari”.

În anul 2019, când procurorii au pus sechestru pe bunurile lui Vladimir Plahotniuc, pe aceste două clădiri sechestru nu a fost pus, ceea ce, potrivit juriștilor, a permis lui Vlaceaslav Platon să le poată reîntoarce în posesie și folosință.

Potrivit rise.md, în 2017 Vladimir Russu și Nina Ladîghina au mers la Global Business Center (GBC), reședința de afaceri a lui Vladimir Plahotniuc, și au semnat un contract autentificat de Olga Bondarciuc.

Astfel, cei doi au devenit proprietarii a celor două clădiri din Chișinău: Centrul de Modă și fostul sediu al Companiei de Asigurări ASITO din str. G. Bănulescu-Bodoni 57/1. Însă nu direct, ci prin intermediul Continental Business Invest SRL, companie în care Russu a preluat 61,64%, iar Ladîghina – 38,36%.

Înainte de a ajunge pe mâna lui Russu și Ladîghina, cele două imobile implicate în tranzacție – Centrul de Modă și fostul sediu al ASITO – au ajuns în proprietatea Capital Investments SRL pe un traseu predestinat. În ultimii ani, clădirea ASITO a fost sechestrată și implicată în procese de judecată, și, de rând cu Centrul de Modă, preluată de proxy și companii intermediare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.