/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Conflict la o clinică pediatrică din Bălți între inspectori și angajații instituției medicale. Polițiștii ar fi fost alertați despre o petrecere 

14 aprilie 2021, ora 16:33

La o clinică pediatrică din Bălți s-a iscat un adevărat scandal între angajații instituției medicale și mai mulți polițiști, după intervenția inspectorilor. Incidentul ar fi avut loc ieri, 13 aprilie. Polițiștii spun că au fost alertați precum că la clinică ar fi fost organizată o petrecere, iar măsurile privind prevenirea infecției cu noul virus COVID-19 au fost încălcate. 

„În adresa poliției din Bălți a parvenit o secvență video, precum că la 10 aprilie curent, în jurul orei 20:38, clinica fiind închisă, în interior se aflau mai multe persoane care se distrau, fără mască de protecție nerespectând distanța socială. În urma verificărilor, la 13 aprilie curent, poliția din Bălți a depistat mai multe încălcări admise de angajații clinicii și anume: la intrare în clinică atât polițiștilor veniți pentru verificări, cât și pacienților, nu le era verificată termometria, iar angajatele care se aflau la recepție, nu purtau mască de protecție și nu respectau distanța socială”, au precizat polițiștii.

Precizările polițiștilor vin după ce pediatrul Mihai Stratulat a acuzat poliția de comportament neadecvat. „Despre comportamentul neadecvat al colaboratorilor de poliție din Bălți am mai auzit, însă am avut ocazia să mă și conving. Unii din ei consideră că din momentul în care și-au pus epoleții și au chipiu pe care scrie poliția, sunt mai presus ca legea. Au uitat cum trebuie să vorbească cu cetățenii, cum trebuie să se adreseze către o doamnă, știu să strige către un medic, față de pacienți și alți colaboratori”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.

Stratulat a mai menționat în postarea sa că va fi depusă o plângere la Procuratura Generală.

Totodată, polițiștii spun că „au solicitat administratorului explicații din ce motiv se admit încălcări, inclusiv fiind solicitată prezentarea registrelor de evidență a termometriei angajaților și curățeniei cu dezinfectant. Ca răspuns, administratoarea clinicii a comunicat cu un ton ridicat că, clinica este privată și face ce vrea după închidere, specificând că angajatele date sunt ca niște membri de familie și au tot dreptul de a dansa după închidere. Ulterior, aceasta a prezentat registrele de evidență, care nu erau înregistrate și completate conform cerințelor”.

În context, polițiștii au mai menționat că administratoarea clinicei a avut un comportament agresiv.

Administratoarea instituției a fost citată la sediul poliției în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, au precizat polițiștii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram