/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Ultima oră! Starea de urgență din Republica Moldova, ANULATĂ. CC a declarat neconstituțională decizia Parlamentului din 31 martie 

missing
28 aprilie 2021, ora 17:57

Starea de urgență din Republica Moldova a fost anulată. Curtea Constituțională a declarat neconstituțională decizia Parlamentului privind introducerea stării de urgență din data de 1 aprilie până pe 30 mai curent. Hotărârea Curții Constituționale de astăzi, 28 aprilie, este irevocabilă.

În aceste condiții, sesizările depuse de către trei deputați, Octavian Țîcu, Sergiu Litvinenco și Veronica Roșca, au fost admise parțial.

Judecătorul CC Vladimir Țurcan a avut o opinie separată.

În timpul ședinței CC de astăzi, unul dintre autorii sesizărilor, deputatul neafiliat Octavian Țîcu a menționat că instituirea stării de urgență s-a făcut pentru a opri dizolvarea Legislativului. Și deputatul PAS Sergiu Litvinenco a spus că decizia respectivă este neconstituțională.

Introducerea stării de urgență a fost votată pe data de 31 martie curent de majoritatea PSRM-Șor, după ce a fost convocată o ședința la Parlament. Propunerea respectivă a venit din partea Guvernului, însă fără a fi precizate noile măsuri sau planul de acțiuni. Abia a doua zi, adică pe data de 1 aprilie Comisia pentru Situații Excepționale s-a întrunit în ședință. Atunci, a fost luată hotărârea de a institui, începând cu 3 aprilie 2021, regim special de circulație a persoanelor, în orașele Chișinău și Bălți. Se interzice deplasarea în afara locuințelor în intervalul orelor 23:00 – 05:00.

Tot atunci, CSE a interzis întreprinderilor prestatoare de servicii publice să sisteze furnizarea serviciilor, prin deconectarea locurilor de consum, sau să aplice penalități pe motiv de neachitare de către consumatorii casnici a facturilor de energie electrică, termică, telefonie fixă, gaze naturale sau apă potabilă consumată. Deconectarea de la utilități poate fi făcută doar în cazul în care este pusă în pericol viața și sănătatea oamenilor.

Mai mult, s-a instituit moratoriu, până la 30 mai 2021, asupra controalelor de stat planificate de către organele abilitate cu funcții de control asupra activității de întreprinzător. Această interdicție nu se aplică controalelor efectuate de către ANSA, ANSP, IPM și ANRE.

Ulterior, rând pe rând unele măsuri restrictive au fost anulate.

Precizăm că în timp ce Curtea Constituțională a examinat sesizările deputaților Octavian Țîcu, Veronica Roșca și Sergiu Litvinenco, sute de oameni au protestat în fața instituției. 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram