Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a explicat de ce a ales data de 11 iulie pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, menționând că a ținut cont de perioada legală necesară pentru desfășurarea scrutinului electoral. 

„Am pornit de la perioada legală pentru pregătirea alegerilor. Am ținut cont de termenul limită de care are nevoie Comisia electorală Centrală, pentru ca să pregătească și să desfășoare alegerile. În același timp, mi-am dorit să punem punct acestei situații de haos, atunci când nu avem un Guvern cu mandat deplin, atunci când nu avem o majoritate parlamentară care să sprijine acest Guvern. Aceasta a fost perioada optimă,din punctul meu de vedere”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la Pro TV.

„Cu cât mai repede avem alegerile, cu atât mai repede putem să contăm pe o majoritate stabilă, pe votarea unui Guvern. Acest Guvern să vină să înceapă să lucreze pentru oameni”, a adăugat președinta Republicii Moldova.

Precizăm ieri, 28 aprilie, șefa statului, Maia Sandu, a semnat decretul privind dizolvarea Legislativului de la Chișinău. În aceste condiții, alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc pe data de 11 iulie curent.

„Data alegerilor noului Parlament se stabilește pentru 11 iulie 2021. Trebuie să punem cât mai repede punct haosului în care ne ține Parlamentul care pleacă. După alegeri vom numi un guvern responsabil, care se va baza pe o majoritatea stabilă și vom îndrepta lucrurile în Moldova. Vom ieși din criză, vom face ordine și toate instituțiile statului vor lucra pentru binele oamenilor”, a declarat Maia Sandu, ieri 28 aprilie, după ce a anunțat despre dizolvarea Parlamentului.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!