O ședință de lucru privind realizarea proiectului de interconectare a rețelelor de energie electrică cu România a avut loc astăzi la Președinție. La eveniment a participat și șefa statului, Maia Sandu, care a precizat că cerut explicații de la ministerele Economiei și Finanțelor, Cancelaria de Stat, ÎS „Moldelectrica” în legătură cu tergiversarea proiectului. 

„Am avut astăzi o ședință de lucru privind realizarea proiectului de interconectare a rețelelor de energie electrică cu România. Pentru Republica Moldova, acesta este unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare, urmând să soluționeze problema dependenței de energia electrică dintr-o singură sursă. Timp de trei decenii, această dependență energetică a fost exploatată de politicienii corupți care au furat consumatorii de energie prin diverse scheme și a pus în pericol securitatea energetică a țării”, a menționat Mai Sandu.

În context, șefa statului a precizat că „am solicitat de la instituțiile responsabile – ministerele Economiei și Finanțelor, Cancelaria de Stat, ÎS „Moldelectrica” – explicații în legătură cu tergiversarea proiectului. Potrivit foii de parcurs privind interconectarea energetică, aprobată de Guvern în 2015, stația electrică „back-to-back” de la Vulcănești și linia electrică Vulcănești-Chișinău urmau să fie date în exploatare în 2019. Iată că suntem în 2021, iar lucrările nici nu au început. În plus, pentru că Parlamentul a ratificat acordurile de împrumut pentru finanțarea proiectului încă în 2017, statul achită dobânzi pentru deservirea acestor împrumuturi. Sunt tergiversări care ne costă mult prea scump”.

Maia Sandu a menționat că a cerut să fie întreprinse toate măsurile pentru a soluționa problemele ce stau în calea implementării proiectului, pentru a nu admite alte întârzieri. Instituția prezidențială va monitoriza strâns modul în care se realizează acest proiect foarte important.

Foto: Maia Sandu/Facebook

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!