Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1078: Tribunal special, foc în Rusia și mister elucidat. Condiția lui Zelenski pentru negocieri cu Putin

/FOTO/ „Stadionul este deja un parc”. Protest în fața Parlamentului prin care se cere implicarea cetățenilor în decizia soartei fostului stadion

missing
29 iulie 2021, ora 10:05

Mai mulți oameni protestează în fața Parlamentului și cer ca deciziile privind viitorul terenului fostului stadion Republican trebuie să fie luate după consultări cu cetățenii și locuitorii orașului. Protestatarii joacă badminton, fac pancarte și discută despre ce s-ar putea face în acel spațiu.

„Stadionul din perimetrul străzilor București-Tighina-Ismail trebuie să fie Republican. Decizia despre viitorul terenului și construcțiilor stadionului trebuie hotărâtă de cetățenii și locuitorii municipiului Chișinău (cel puțin!), iar planurile de conversie sau reconstruire trebuie să reflecte dorința cetățenilor exprimată clar în cadrul unor proceduri de consultare publică organizate corect și cu participare cât mai largă, pe de o parte, dar și să se integreze în viziunea generală de dezvoltare a centrului orașului Chișinău, pe de altă parte”, se arată într-un anunț al organizatorilor.

Solicitările manifestanților sunt:
1) Publicarea tuturor documentelor și a corespondenței oficiale referitoare la Stadion, atât cu ambasada SUA cât și cu alte părți (oameni de afaceri, investitori străini) pentru perioada 2005-2019, imediat cum acestea sunt disponibile.
2) Organizarea unui amplu proces de consultare publică a locuitorilor municipiului Chișinău, în parteneriat cu societatea civilă.
3) În funcție de decizia oamenilor, organizarea unui concurs transparent de soluții pentru amenajarea terenului fostului stadion.
https://facebook.com/events/s/stadionul-ramane-republican/348618186855424/

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.