/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone, reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski

/VIDEO/ Călătoriile cu taxiul ar putea să se scumpească. Companiile spun că lucrează în minus de ceva timp

missing
13 august 2021, ora 18:50

Călătoriile cu taxiul ar putea să se scumpească, în curând. Cel puțin, despre asta anunța companiile de taxi, care susțin ca lucrează în minus de ceva timp. De exemplu, șoferii ne-au povestit că, din cauza ambuteiajelor interminabile din Capitală, ard mai mult combustibil și îndeplinesc mai puține comenzi. Totodată, recent, s-a scumpit și asigurarea auto, așa că transportatorii ar suporta cu 50 la sută mai multe cheltuieli decât acum un an. Deocamdată, nu se știe, însă, cât de mult ne va costa călătoria cu un taxi. Cert este că, potrivit responsabililor, schimbările vor fi operate în viitorul apropiat. 

Președintele asociației din care fac parte mai multe companii de taxi susține că, în ultima perioadă, din cauza majorării prețului la mai multe servicii și combustibile, întreținerea mașinilor de tip taxi a crescut cu 50 la sută. Astfel, în scurt timp, cel mai probabil, se vor majora și costurile călătoriilor cu taxi-ul.

Companiile de taxi își vor revizui tarifele, mai ales după ce, recent, a crescut și costul asigurării auto obligatorii. 

Am încercat să luăm legătura cu responsabilii de la Comisia Națională a Pieței Financiare, care au stabilit noile prețuri la asigurările auto, dar nimeni nu ne-a răspuns la telefon. Între timp, șoferii de taxi cu care am reușit să discutăm susțin că, în ultimul timp, lucrează mai mult în pierdere. O cauză sunt și ambuteiajele infernale din oraș, din cauza cărora stau mai mult timp pe loc, cheltuiesc mai mult combustibil și îndeplinesc mai puține comenzi.

În aceste condiții, mulți șoferi renunță și pleacă în străinătate, unde pentru aceeași muncă sunt incomparabil mai bine plătiți. De exemplu acest șofer, care este angajat de opt luni în cadrul unei companii de taxi, spune că deja a văzut cum mulți colegi de-ai săi, fie că au plecat peste hotare, fie că și-au schimbat serviciul

La rândul lor, locuitorii Capitalei sunt nemulțumiți de faptul că s-ar putea majora prețul călătoriilor cu taxiul, lux pe care nu și-l permit prea des. 

Alții spun, însă, că scumpirile nu îi vor afecta.  

Conform datelor Asociației Transportatorilor Auto în Regim de Taxi, în Capitală activează peste 30 de companii de taxi. Din cauza pandemiei, toate acestea s-au aflat sub pragul rentabilității timp de 14 luni.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram