După un an de la incendiul care a distrus Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, lucrările de reconstrucție bat pasul pe loc. Un concurs privind selectarea unui proiect de reconstrucție încă nu a fost lansat, astfel că soarta edificiului rămâne incertă. Între timp conducerea Filarmonicii susține că a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru ca lucrările să înceapă cât mai curând posibil. Însă procesul durează, deoarece Ministerul Culturii este responsabil de anunțarea concursului de selectare a proiectului de reconstrucție.

Am solicitat un interviu la acest subiect servicului de presă al ministerului, dar până astăzi nu am primit un răspuns. Totuși, directoarea Filarmonicii, Svetlana Bivol se arată optimistă și speră că lucrurile se vor urni din loc, astfel ca cei peste 200 de angajați ai instituției să revină la casa lor de pe strada Mitropolit Varlaam. S-au adunat în acest an și bani din donații.

Pe acest bărbat l-am întâlnit în fața Filarmonicii Naționale. Stătea cu ochii țintiți spre un afiș care anunța un spectacol, doar că în sla mult îndragită de la Filarmonică.

„Veneați la concert. Tot timpul. Duceti lispa? De ce m-am cuibarit cu traiul langa Filarmonica”.

Spune că şi-au pierdut speranţă că în următorii ani va vedea din nou ușile deschise și artiștii mult îndrăgiți pe scenă.

„Cred UE poate ne-ar ajuta”.

Oamenii care i-am întâlnit în stradă spun vor să savureze din atmosfera de poveste a spectacolelor din claădirea emblematică de cultură.

Incendiul care a distrus Filarmonica Națională “Serghei Lunchevici”, a izbucnit pe 24 septembrie. Atunci, 10 autospeciale și aproape 60 de pompieri au luptat cu flăcările mai bine de 10 ore. Focul a fost stins în totalitate abia spre dimineața următoare. Flăcările au distrus ambele săli de concerte, mai multe instrumente, biblioteca și acoperișul.

 

 

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!