/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, pericol atomic și noi reguli de mobilizare pentru armata ucraineană

Un consilier PAS din CMC, numit director interimar la „Poșta Moldovei”

missing
21 septembrie 2021, ora 19:08

Consilier PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Roman Cojuhari, a fost numit director interimar la ÎS „Poșta Moldovei”. Acesta a fost prezentat colectivului astăzi, după ce fostul administrator al întreprinderii de stat, Vitalie Zaharia și-a anunțat demisia din funcție. 

„Mă simt onorat de încrederea acordată pentru ocuparea acestui post important la o instituție legendară care de-a lungul timpului aduce corespondența în casele oamenilor.Poșta Moldovei, precum și alte instituții de stat, necesită să treacă printr-un proces de modernizare și adaptare la standardele internaționale de digitalizare. Serviciile poștale din cadrul întreprinderii ar trebui să crească în performanță și să atingă un nivel de profesionalism competitiv cu companiile străine care mai activează pe piața din Republica Moldova”, a spus Cojuhari colegilor.

Roman Cojuhari a menționat că prioritățile sale pentru modernizarea serviciilor poștale vor fi dezvoltarea serviciilor de plăți electronice și creșterea vitezei de procesare și livrare.

„Am activat peste 8 ani în sistemul bancar, experiență care o voi direcționa spre aducerea unui imbold în dezvoltarea serviciilor financiare pe care le poate presta întreprinderea. Experiența obținută în funcțiile de conducere atât din domeniul privat în calitate de director comercial și director financiar, cât și în funcții de conducere din domeniul public, va aduce amprenta și asupra dezvoltării Î.S. „Poșta Moldovei”, a menționat șeful interimar.

Roman Cojuhari a precizat că angajații din sistemul poștal nu sunt remunerați suficient de bine, de aceea, stimularea financiară a acestora va deveni, la fel, un obiectiv prioritar.

„Poștașii, pe timp de ploaie, vânt, ninsoare sau arșiță, merg sârguincioși pe la casele oamenilor și le duc poșta, facturile, ziarul sau pensia. Voi depune eforturi pentru ca fiecare poștaș să beneficieze de condiții mai bune de muncă, iar pentru munca depusă să fie remunerați decent”, a mai specificat Cojuhari.

Roman Cojuhari este consilier municipal din partea PAS și președintele fracțiunii în CMC.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram