Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) se reunește, mâine, în ședință. Demersurile de suspendare din funcție a procurorilor Ruslan Popov și Igor Popa au fost incluse, repetat, pe ordinea de zi.
Suspendarea celor doi procurori la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, a figurat pe ordinea de zi a mai multor ședințe CSP, însă, de fiecare dată au fost amânate.
Reamintim că Ruslan Popov, care a ocupat funcția de procurorul general adjunct a fost reținut încă pe 9 octombrie într-un dosar de „îmbogățire ilicită”. Popov pledează nevinovat, iar în momentul reținerii a declarat că este victima unei „comenzi politice”.
De asemenea, șeful Oficiului Ciocana al Procuraturii Generale, Igor Popa a fost reținut în data de 9 noiembrie, fiind învinuit tot de îmbogățire ilicită. Ultima dată demersul procurorului general interimar cu privire la suspendarea acestuia a fost exclus de pe ordinea de zi pe motiv că dosarul înaintat spre examinare ar fi incomplet.
Igor Popa este procurorul care s-a făcut remarcat încă în perioada guvernării comuniste, el fiind unul dintre semnatarii demersurilor pentru judecarea și arestarea participanților la protestele din aprilie 2009.