În următoarele zile Republica Moldova va primi un chestionar din partea Comisiei Europene pentru a fi evaluat gradul de compatibilitate cu standardele Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu.
„În aceste zile ne pregătim să primim un chestionar din partea Comisiei Europene. Răspunsul la acest chestionar ne va permite nouă și partenerilor noștri europeni să evaluăm gradul nostru de compatibilitate cu standardele Uniunii Europene”, a declarat Nicu Popescu.
Totodată, ministrul a adăugat că acesta este un pas important în procesul de integrare europeană al Republicii Moldova.
„Acest exercițiu va solicita un efort instituțional colosal pentru a sistematiza informațiile la toate cele 33 de capitole de aderare la UE. Îmi exprim convingerea și apropierea și integrarea noastră în UE va avea o dinamică pozitivă”, a menționat vicepremierul.
Tv8.md reamintește că pe 3 martie, Republica Moldova a înaintat cerere de aderare la Uniunea Europeană (UE). Cererea de aderare a fost semnat de către președinta Maia Sandu, Igor Grosu și Natalia Gavrilița.
Iulian Groza, expert la Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), a venit anterior cu precizări privind cererea și procedura de urgență de aderare la UE. Potrivit specialistului, nu există o astfel de procedură în Tratatul Uniunii Europene.
Depunerea cererii nu înseamnă că deja suntem în proces de aderare, a mai spus Groza.
„Tare mult îmi doresc să fim membri UE cât mai repede. Tare mult îmi doresc să fi obținut o promisiune de aderare clară din partea UE mai repede și mai demult. Dar atenție, depunerea cererii nu înseamnă ca deja suntem în proces de aderare. Avem nevoie în primul rând de o promisiune politică la cele 27 țări membri UE și înstitutiile UE ca ce e scris in articul 49 al Tratatului UE se activeaza petru noi Ucraina, Moldova și Georgia. Cele trei tari asociate UE - TRIO Asociat, au cerut recunoașterea perspectivei Europene de peste 20 ani deja, chiar și mai demult. Cel mai recent la Summit-îl Parteneriarului Estic din Decembrie 2021”, explică Iulian Groza.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:https://t.me/tv8md