Deputații de toate nivelurile din Găgăuzia s-au întâlnit astăzi la un Congres. După mai multe critici și acuzații aduse Chișinăului, că nu ar respecta statutul regiunii și i-ar crea blocaje economice, aceștia au aprobat și o rezoluție în care au înaintat mai multe solicitări. La rândul său, Guvernul spune că, în pofida minciunilor spuse de oficialii locali, anume autoritățile centrale finanțează dezvoltarea regiunii, prin investiții majore.
În rezoluția votată la Congresul de la Comrat se cere reluarea zborurilor dintre Chișinău și Moscova, deși acest lucru este imposibil din cauză că spațiul aerian al Ucrainei nu poate fi traversat din cauza războiului provocat de Federația Rusă.
Totodată, găgăuzii vor să se adreseze Comisiei de la Veneția pentru anularea rezultatelor alegerilor prezidențiale și a referendumului din toamna trecută. Într-un alt punct din document, deputații vor să se adreseze Statelor Unite să verifice cum este respectată legea privind statutul special al autonomiei.
Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, a ținut un discurs în care a învinuit Chișinăul că ar dori să distrugă economic regiunea și șantajează liderii politici din Găgăuzia cu dosare penale.
„Intenționat duc relațiile cu Găgăuzia spre conflict și revoltă socială. Ei votează legi care ne amenință independența financiară, care distrug economia Găgăuziei, ignoră cerințele noastre legale de a împărți corect sursele bugetare”, a menționat bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul.
În același timp, în fața Casei de cultură unde a avut loc evenimentul, consilierul bașcanei, Mihail Vlah, a adus organizat mai mulți oameni pentru a urmări discursurile pe un ecran montat pe peretele clădirii.
Unii experții consideră însă că evenimentul are un caracter strict politic, în care politicienii finanțați de Federația Rusă vor să arate că-și merită banii.
„Congresul nu are nici o legătură cu drepturile și interesele găgăuzilor. Nimeni în Republica Moldova nu încalcă drepturile și libertățile locuitorilor din autonomie. Scopul acestei întruniri are un caracter politic, prin care se încearcă, din nou, șantajarea Chișinăului. Șor, Constantinov, Guțul și ceilalți nu au nici cel mai mic interes să apere drepturile găgăuzilor, ei au nevoie să demonstreze că își merită banii primiți de la Kremlin. Bani care le asigură o viață de lux, mașini scumpe și vacanțele în Maldive”, a subliniatul expert WatchDog, doctor în istorie, Ștefan Bejan.