Deciziile Comisiei Teritoriale Extraordinare de Sănătate Publică de la Orhei sunt nule, iar derogarea de la deciziile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, care sunt obligatorii, reprezintă o încălcare a legii. Este reacția Guvernului după ce vineri, 21 ianuarie, în ciuda ultimei decizii CNESP, autoritățile de la Orhei au decis să permită activitatea școlilor din raion cu prezența fizică a elevilor și să dea undă verde evenimentelor private.
„Guvernul a dispus ca instituțiile specializate ale statului să verifice legalitatea tuturor acțiunilor întreprinse de CTESP Orhei”, se menționează într-un comunicat de presă al Guvernului.
„Reamintim că doar Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) este autoritatea care stabilește regulile în situația de criză creată de pandemia COVID-19. Din componența acesteia fac parte conducători ai mai multor instituții ale statului implicate în gestionarea pandemiei, medici epidemiologi și specialiști în medicină clinică. Fiecare decizie este discutată, argumentată, raportată la experiența altor țări, dar și la recomandările organizațiilor internaționale, cum ar fi Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), Organizația Mondială a Sănătății (OMS)”, se mai arată în comunicat.
De asltfel, decizia autorităților de la Orhei d a sfida hotărârile CNESP a fost criticată și de minstra Sănătății, Ala Nemerenco, care a menționat că va aplica legea și va solicita instituțiilor statului să verifice legalitatea acestora.
Comisia de sănătate publică de la Orhei s-a întrunit vineri, 21 ianuarie și a decis că elevii din localitățile raionului Orhei vor continua să facă lecții cu prezență 100 % fizică. În cazul înregistrării cel puțin a unui caz de îmbolnăvire, clasele de elevi vor intra în carantină pentru 14 zile, timp în care se va studia online.
Nici programul instituțiilor extrașcolare nu va fi afectat de pandemie, continuând să activeze cu prezența fizică a copiilor.
De asemenea este permisă desfășurarea întrunirile ştiinţifice, conferinţelor, seminarelor, reuniunilor sau altor evenimente profesionale similare cu prezenţă fizică.
Comisia a dat undă verde și organizării evenimentelor private - nunți, botezuri și tot felul de mese festive. Totodată, se mențin deschise zonele de agrement și parcurile de distracții, iar întrunirile publice sunt și ele permise.