Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova (ANRE) se arată îngrijorată de subiectul propus pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău (CMC) din 3 noiembrie, cu privire la aprobarea tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare furnizat/prestat de către S.A. „Apă Canal Chișinău”.
„Menționăm că S.A. „Apă Canal Chișinău” în prezent activează în baza unor Acorduri internaționale de împrumut, iar competența legală de aprobare a tarifelor pentru serviciul public de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate în cazul dat aparține ANRE. În conformitate cu Legea privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, tarifele pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă, pentru serviciul public de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate prestate de operatori la nivel de municipiu şi care activează în condițiile unor acorduri sau contracte încheiate cu organismele financiare internaționale, ratificate sau aprobate de Parlament, Guvern sau de consiliile locale, se stabilesc în conformitate cu Metodologia tarifară şi se aprobă de către Agenţie”, menționează ANRE într-un comunicat de presă.
Potrivit ANRE, în cazul în care operatorul nu activează în condițiile unor acorduri sau contracte încheiate cu organismele financiare internaționale, tarifele se determină anual de către operator în conformitate cu Metodologia tarifară şi se prezintă Agenţiei pentru avizare, iar consiliului local – pentru aprobare.
„Aprobarea tarifelor nominalizate de către autoritatea administrației publice locale, cu omiterea etapei de avizare sau substituirea autorității de reglementare de către CMC alta decât ANRE, contravine legislației în vigoare, respectiv, este ilegală”, subliniază Agenția.
TV8 amintește că ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău (CMC) din 3 noiembrie 2022, a fost aprobată prin Dispoziția Primarului general al municipiului Chișinău din 31 octombrie.