În „dosarul transfugilor” trebuie să fie cercetați nu doar foștii deputați comuniști, dar și ex-deputați din PLDM și PL, care, prin acțiunile lor l-au ajutat pe Vlad Plahotniuc să uzurpeze puterea în stat. De această părere au fost invitații la emisiunea „Întreabă Ghețu” de la TV8.
„Nu-mi place justiția selectivă. Pentru că atunci au plecat de la PLDM mulți deputați. Ulterior s-au ales cu funcții grase, la ANRE, la Curtea de Conturi. Nu știu de ce corupția se vede numai dacă ai primit bani. Corupția este atunci când ai mai primit și anumite servicii pentru ceea ce ai făcut. Pe banca acuzaților trebuie să ajungă toți. Noi ca societate trebuie să vedem cine a contribuit atunci la capturarea statului. Acea alianță a fost organizată de PDM, cu ajutorul deputaților din PCRM, PLDM și ulterior din PL, care au format PL reformator” , a menționat doctorul habilitat în drept, Teodor Cârnaț.
Tot el a menționat că foștii deputați vizați în „dosarul transfugilor” trebuie să fie cercetați prin prisma uzurpării puterii în stat. Or, inclusiv acest dosar „pentru îmbogățire ilicită” nu va avea nicio finalitate, iar Republica Moldova riscă să fie condamnată din nou la CEDO.
„Eu vreau să văd care a fost, timp de 7 ani, poziția ANI în raport cu declarația de avere și interese personale ale acestor deputați. Dacă nu a descoperit discrepanțe dintre venituri și proprietăți, atunci pe ce probe se bazează procuratura când intentează dosare penale pentru îmbogățire ilicită. Mâine, poimâine aceste dosare vor ajunge la CEDO,. Sunt sigur că vom avea multe condamnări a Republicii Moldova”, a mai declarat Teodor Cârnaț.
Și fostului deputat PPDA, Dinu Plângău, crede că „dosarul transfugilor”, ar trebui să fie conexat la dosarul care examinează uzurparea puterii în stat.
„Doar ei n-au fost cumpărați așa pur și simplu. Au fost cumpărați pentru ca Plahotniuc să dețină puterea în stat. Foștii lor colegii vorbesc, deja, ca la ușa cortului despre câți bani sau dat și nu înțeleg de ce numai cei din PCRM, de ce nu și cei din PLDM, care, potrivit unor surse, l-au costat mult mai mult pe Plahotniuc”, a spus Dinu Plângău.
Juristul și profesorul universitar Teo Cârnaț a menționat că nici guvernarea PAS nu este fără de păcat în ceea ce privește corupția politică.
„PAS-ul la fel face coruperea aceasta politică atunci când promovează în funcții persoane numai pentru faptul că au acoperirea PAS-ului , scuipând în notorietate și profesionalism și mimând desfășurarea unor concursuri. Unele persoane sunt numite în funcții în calitate de mulțumire”, a spus Teodor Cârnaț.
Invitații emisiunii s-au referit desemnarea unor persoane compromise în funcții importante de stat.
„Eu nu exclud că vor exista și acum tentative de a strica majoritatea parlamentară prin varii mijloace, inclusiv cele financiare. Scopul scuză mijloacele în politică și dacă un politican vede posibilitatea de a rupe o majoritate parlamentară, el va face uz de toate mijloacele pentru a atinge acest scop”, a menționat comentatorul politic, Corneliu Ciurea.




























































