Locuitorii unui bloc de locuit de pe strada Pandurilor din Capitală îndură ani la rând un miros insuportabil. Oamenii se plâng că, din cauza unei țevi de canalizare care se sparge periodic, toate deșeurile menajere ajung în subsolul casei lor, provocând un miros înțepător și urât, care se simte până la ultimul etaj. Deși sau adresat în repetate rânduri autorităților locale, pentru a rezolva problema, situația a rămas neschimbată. De cealaltă parte, Întreprinderea Municipală pentru Gestionarea Fondului Locativ declară că de vină ar fi chiar locatarii din blocul cu pricina, care aruncă în sistemul de canalizare tot felul de deșeuri.
„Uitați- vă ce miros insuportabil. Deja mă doare gâtul”.
Subsolul acestui bloc de locuit s-a transformat într-o adevărată canalizare, iar asta, potrivit locatarilor, din motiv că s-a spart o țeavă și toate deșeurile ajung în subsol. Agafia Gabura locuiește aici de mai bine de 20 de ani, iar problema canalizări a persistat mereu și nimeni nu o rezolvă, spune ea. Femeia se plânge că, din această cauză, mirosul insuportabil pătrunde în toate apartamentele.
„Dar noi trebuie să stăm cu ușile și ferestrele deschise ca să iasă mirosul. Ne înădușim. Fondul locativ nu are timp să vină să verifice subsolurile care țeavă curge, care canalizare. Nimeni nimic. Întreprinderea Municipală pentru Gestionarea Fondului Locativ vine rar și iată de mântuială și se duce. În interior e miros neplăcut, e veceu în interior, în subsol, sub apartamentele noastre. Și este așa o umezeală în apartament că eu arunc și pâinea, la mine miroase în apartament”.
Și Tatiana Draguțan, care locuiește în acest bloc de cinci decenii, se plânge de mirosul insuportabil, care i-a îmbibat tot apartamentul, așa că acum, nu mai poate respira cu aer curat. Femeia spune că, înainte, păstra unele provizii pentru iarnă la subsol, însă acum este, practic, imposibil, deoarece acolo sunt doar deșeuri menajere și nici nu poți intra din cauza mirosului urât:
„- Eu trăiesc sus, dar eu sunt cu plămânii bolnavi și îmi trebuie mie să miros și tot se duce în subsol. Iată mai am câteva conserve, n-am unde să le pun deja.
- Deja de 6 ani se sparge țeava de canalizare și nimeni nu rezolvă”.
Și Alexandru Lehovici ne-a spus că, în ultima lună, țeava de canalizare s-a înfundat de câteva ori. Pentru a rezolva problema, locatarii îi cheamă la fața locului pe angajații de la Întreprinderea Municipală pentru Gestionarea Fondului Locativ, dar peste câteva zile situația se repetă.
„În ultima lună, de trei ori s-a înfundat. Aproape în fiecare săptămână se înfundă țeava de canalizare. Noi îi chemăm pe cei de la ÎMGFL. Ei vin, curăță și peste câteva zile iarăși se înfundă canalizarea. Eu am doi copii și, iată, când avem așa miros insuportabil, este imposibil să stai în casă. Mirosul se ridică până la etajul 5. Noi deschidem geamurile, ușile, dar asta nu ne salvează”.
La rândul lor, responsabili de la Întreprinderea Municipală pentru Gestionarea Fondului Locativ spun că de vină pentru această situație ar fi chiar locatarii blocului de locuit.
„- Locatarii nu se pot folosi de canalizare. Aruncă acolo cârpe, șervețele umede, care nu se dizolvă și s-a înfundat vineri, duminica a fost avariere, dar nu activăm și astăzi băieții lucreză acolo.
- Halate, prosoape, noi întotdeauna scoatem ceva.
- Locatarii cumva sunt de vină?
- Sunt de vină locatarii, 90%”.
În blocul de locuit de pe strada Pandurilor nr.14 din capitală sunt 15 apartamente.