Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1701: RO-Alert, morți la Kiev, calul troian și piedica Ungariei. WSJ dezvăluie ordinul lui Putin

/VIDEO/ Decizia Găgăuziei de a purta panglica bicoloră va fi contestată în instanță: Deputații de acolo riscă închisoare

cms-image-000052881-1649350118yw4oja5
29 aprilie 2022, ora 22:25

Decizia Adunării Populare a Găgăuziei prin care se permite purtarea panglicii negre-portocaliu „Sfântul Gheorghe” pe teritoriul Găgăuziei, este ilegală și va fi contestată în instanța de judecată, spune deputatul PAS, Eugeniu Sinchevici. Doctorul habilitat în drept, Teodor Cârnaț, a declarat ferm că decizia contravine legii, iar deputații din Adunarea Populară riscă „privațiune de libertate de cel puțin șapte ani”. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 29 aprilie a emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.

„Există legea și legea prevede foarte clar limitele Autonomiei Găgăuziei și ce decizii ei pot sau nu să ia prin votul lor în Adunarea Populară. Decizia pe care au luat-o ei nu poate să vină contra unei decizii la nivel național, deoarece limita la Autonomia lor este foarte strictă și ei cumva au trecut peste. Respectiv, noi vom contesta această decizie la instanță”, a declarat Eugeniu Sinchevici.

Potrivit lui Sinchevici, reprezentantul Cancelariei de Stat pregătește deja acel demers, care va fi depus „în cel mai scurt timp la instanță și, cu siguranță, legea va fi respectată. În același timp, în demersul către instanță, noi vom ruga suspendarea legii până în momentul deciziei instanței”.

„Decizia lor va fi contestată și noi vom vedea prin decizia instanței dacă au fost sau nu încălcate limitele Autonomiei Găgăuze”, a mai spus deputatul.

Analistul politic, Roman Mihăeș, susține că „aici putem să vorbim despre o încălcare flagrantă a Constituției RM, pentru că unicul organ legislativ care adoptă legi organice obligatorii pe teritoriul RM, statul unitar, așa cum scrie în Constituție, este Parlamentul Republicii Moldova”.

Doctorul habilitat în drept, Teodor Cârnaț, este de aceeași părere și spune că actul este „vădit ilegal”.

„Unicul organ legislativ în conformitate cu Constituția este Parlamentul RM. El adoptă legi care trebuie să fie aplicate pentru tot teritoriul RM. Chiar dacă un organ de administrație publică locală, cum ar fi Adunarea Populară a Găgăuziei sau consiliul raional adoptă o decizie intenționată, în contradicție cu legea, atunci reprezentantul Guvernului este obligat, de urgență, să conteste în instanța de judecată. În același moment, chiar astăzi sau mâine-dimineață, să ceară la instanța de judecată suspendarea acestui act până la examinare, fiindcă acest act este vădit ilegal”, a menționat Cârnaț.

Potrivit acestuia, deputații din Adunarea Populară a Găgăuziei riscă dosar penal, inclusiv închisoare de cel puțin șapte ani.

„Odată ce a încălcat legea, fiecare membru al Adunării Populare a Găgăuziei, care a votat această lege locală împotriva legii Parlamentului RM, e pasibil să fie tras la răspundere penală pentru două componente de infracțiuni. Prima, pentru promovarea războiului, agresiunii, discriminării, urii interetnice și a doua componentă, pentru infracțiune, noi suntem în perioada stării de urgență în domeniul securității, intentarea dosarului penal pentru separatism.

Este un gen de infracțiuni grave și riscă privațiune de libertate, nu mai puțin de șapte ani de zile, dacă vorbim de separatism, agresiune și chemare la război, două componente destul de grave pentru persoane care vor fi vizate pe aceste dosare penale”, a precizat Teodor Cârnaț.

Pe de altă parte, directorul executiv al asociației „Piligrim Demo” din Comrat, Mihail Sirkeli, consideră că deputații din Găgăuzia nu au comis nimic ilegal.

„Eu nu înțeleg unde s-a încălcat Constituția și de ce deputații Adunării Populare trebuie să răspundă. Dacă vorbim pur formalistic, pur legal, există lege privind statutul special juridic al Găgăuziei și acolo există un articol, în care se spune în ce domenii, Adunarea Populară poate adopta legi. Potrivit acestuia, poate adopta legi în aceleași domenii ca și Parlamentul RM”, a punctat Sirkeli.

Jurnalistul Ion Terguță, a enumerat domeniile în care, potrivit legii, Găgăuzia poate adopta legi separate.

„Potrivit legii, scrie foarte clar. Adunarea Populară adoptă legi locale în următoarele domenii: știință, cultură, învățământ, gospodărie comunală, de locuință și urbanistică, ocrotirea sănătății, cultură fizică și sport, activitate bugetar-financiară și fiscală locală, economie și ecologie, relații de muncă, asistență socială. Nu văd nicăieri unde ar avea asemenea împuterniciri încât să anuleze o lege votată de Parlamentul RM”, a accentuat Ion Terguță.

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a venit cu o reacție în care critică decizia Adunării Populare a Găgăuziei prin care se permite purtarea și păstrarea bandei bicolore negru-portocaliu pe teritoriul Găgăuziei. Ministrul susține că decizia dată „conține toate aparențele unui act ilegal”. 

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Litvinenco atrage atenția la articolul 12 din legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei și susține că adoptarea unui asemenea act reprezintă „un precedent periculos”.

TV8.md reamintește că Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat în unanimitate o decizie care permite purtarea panglicii „Sfântul Gheorghe”, fapt interzis prin lege de către Parlamentul Republicii Moldova. Potrivit presei din regiune, a fost adoptată „o lege ce permite purtarea simbolurilor Victoriei pe teritoriul Găgăuziei”.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
/VIDEO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Se iubesc, dar nu se mai doresc: De ce dispare atracția sexuală în cuplu și cum poate reveni
/VIDEO/ Se iubesc, dar nu se mai doresc: De ce dispare atracția sexuală în cuplu și cum poate reveni
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/EXCLUSIV/ Credite mai scumpe, depozite mai atractive: Cu cât ar putea crește dobânzile la băncile din Moldova
/EXCLUSIV/ Credite mai scumpe, depozite mai atractive: Cu cât ar putea crește dobânzile la băncile din Moldova

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente