Comunitatea Energetică Europeană salută contractul de furnizare a electricității dintre Energocom și MRES, semnat la sfârșitul săptămânii trecute.
„În aceste vremuri grele de iarnă, acest aranjament va permite clienților de pretutindeni în Moldova să aibă acces la energie electrică la prețuri accesibile”, spune instituția, într-un comunicat.
Comunitatea Energetică Europeană este o instituție europeană care are scopul să integreze piața europeană de energie. Parte a comunității energetice sunt țările membre UE și țările din vecinătatea UE.
TV8.md amintește că prețul la energia electrică ar putea fi redus cu minim 25% și ar putea constitui în jur de 4 lei/KWh. Comisia Situații Excepționale va dispune astăzi, 5 decembrie, revizuirea prețurilor la energie electrică, după ce sâmbătă, Energocom a semnat un contract cu MGRES. Despre aceasta a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
Energocom a semnat la sfârșitul săptămânii trecute un contract pentru o lună cu MGRES. Astfel, vor fi livrați aproximativ 204 mii MW, la prețul de 73 de dolari. MoldovaGaz va livra 5,7 milioane m3 de gaz pe zi malului stâng, inclusiv MGRES. CSE și ANRE ar urma să decidă referitor la reducerea tarifului la energia electrică.