Locuitorii din Harkov au avut parte de o surpriză după ce pe străzile orașului au văzut un cimpanzeu care a „evadat” de la grădina zoologică. În imaginile apărute pe rețele sociale se observă cum Chichi, care a scăpat luni din adăpost, a rătăcit minute bune pe străzi.
În urma lui a venit un angajat al grădinii zoologice, care l-a convins în cele din urmă să se întoarcă, punându-i o haină de ploaie și dându-i o îmbrățisare, scrie ziare.com.
Până la adăpost, cimpanzeul a fost plimbat pe o bicicletă.
Orașul Harkov se află în prima linie în Ucraina, fiind bomdardat intens de ruși. La începutul războiului, Parcul Feldman, fosta casă a lui Chichi, a fost lovit de o rachetă, în atac fiind uciși șase voluntari și 100 de animale. Marți, rușii au lansat un alt atac cu rachete asupra unei clădiri rezidențiale din apropierea centrului orașului, ucigând cel puțin o persoană.