Peste 100 de instituții educaționale, școli și grădinițe, își vor moderniza infrastructura în anii 2022-2023, în cadrul Programul Național „Satul European”. Potrivit Guvernului Republicii Moldova, exemple în acest sens sunt Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Ungheni și Gimnaziul nr. 6 din Bălți, care nu numai își repară edificiile, dar își propun să popularizeze eficiența energetică și gestionarea inteligentă a energiei.
În Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Ungheni studiază 1280 de elevi. Instituția dispune de patru blocuri de studii. La începutul anului 2021, autoritățile publice locale au accesat fonduri europene în valoare de circa 60 de mln. de lei pentru un proiect amplu de eficientizare energetică a clădirii liceului.
Proiectul a inclus schimbarea geamurilor, termoizolarea fațadei și a acoperișului, schimbarea cablajului, înlocuirea sistemului de iluminat cu becuri led, instalarea unui sistem de ventilare cu recuperarea energiei, repararea interioară și exterioară a edificiului, precum și instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice cu o capacitate de 10 kW. La moment, lucrările sunt finalizate, urmează a fi dată în exploatare doar centrala fotovoltaică.
Irina Munteanu, învățătoare din cadrul liceului, spune că după implementarea proiectului, elevii au parte de condiții mai bune de studiu: „Copiii vin într-o clasă curată, luminoasă, spațioasă. Simțim acea căldură la propriu și la figurat”.
Gimnaziul nr. 6 din mun. Bălți, cu predare în limba rusă, funcționează din 1954. De la fondare școala nu a fost reparată capital niciodată. În vara anului curent, autoritățile publice locale au obținut 17,8 mln. lei pentru finanțarea lucrărilor de reabilitare, modernizare și eficiență energetică, în cadrul unui proiect de revitalizare urbană implementat de ADR Nord din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
Potrivit directoarei gimnaziului, Valentina Melnicenco, asemenea oportunități de finanțare ajută școlile să-și soluționeze problemele. Lucrările de modernizare ce se vor derula până în vara viitoare includ schimbarea ferestrelor, termoizolarea fațadei, schimbarea sistemului de încălzire, instalarea sistemului de ventilare și repararea tavanelor. Datorită acestui proiect, începând cu anul următor de studii, cei 200 de elevi ai gimnaziului vor învăța în condiții mult mai bune.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md