La începutul lunii ianuarie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) ar putea revizui tarifele la energia electrică și ne-am putea aștepta la noi ieftiniri. O spune deputatul PAS, Sergiu Lazarencu, potrivit căruia ieftinirea luminii se datorează acordului semnat cu MGRES. Pe de altă parte, membrul Partidului CUB, Ion Terguță, susține că încheierea unui astfel de contract este „un târg care susține regimul separatist de la Tiraspol, o afacere extrem de proastă pentru Republica Moldova”. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 8 decembrie a emisiunii „Freedom” de la TV8.
„Din ce înțeleg eu, este prima ieftinire. Mai avem până pe 11 decembrie contracte de livrare cu furnizori din România. Urmează la începutul lui ianuarie, ANRE să revizuiască iarăși tarifele și să urmeze și alte ieftiniri”, a spus Lazarencu.
Deputatul PAS a subliniat că „înțelegerea” cu centrala de la Cuciurgan a redus și riscul deconectărilor de energie.
„Mă conving că a fost o decizie corectă. În criza prin care trecem, era nevoie ca energia să fie mai ieftină. Dacă luam în continuare de pe piața europeană, din cauza bombardamentelor, era riscul deconectărilor. Inclusiv, această înțelegere reduce riscul acestor deconectări”, a menționat acesta.
Iar membrul Partidului CUB, Ion Terguță, nu s-a arătat „încântat” de acordul cu MGRES.
„Eu nu sunt atât de încântat de această înțelegere. Este o trădare a intereselor Republicii Moldova și nu altceva decât un târg care susține regimul separatist de la Tiraspol, ceea ce a făcut guvernarea este o afacere extrem de proastă pentru Republica Moldova, pentru interesele naționale și economia ei.
De 30 de ani, suntem cea mai săracă țara din Europa, din cauza acestui regim separatist, care nu face decât să sifoneze întreaga economie prin contrabandă, trafic. Le-am dat gazele, și-au repornit economia, iar producătorii din dreapta Nistrului nu vor face decât să plătească 30 de lei pentru gaze, iar cei de la Tiraspol - nimic”, a precizat Terguță.
Fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru, consideră că contractul cu MGRES are aspecte pozitive din punct de vedere economic, dar este „o greșeală” din punct de vedere politic.
„Din câte înțeleg, guvernarea nu a avut altă soluție. Din punct de vedere politic, a fost o greșeală, am pierdut imaginea noastră. Societatea civilă, experții au spus că a fost o greșeală. Prima dată am văzut că Sandu s-a adresat către factorii de decizie din guvernare pe Facebook. Șefa statului a înțeles că s-au făcut greșeli, că sunt probleme. Din punct de vedere economic, este și un aspect pozitiv, că cetățenii vor plăti mai puțin și pe moment, au rezolvat problema energetică”, a spus Șalaru.
Totodată, acesta a menționat că partenerii externi ai țării noastre ar fi recomandat Republicii Moldova să încheie un contract de furnizare a energiei electrice cu MGRES.
„Partenerii noștri externi au recomandat Guvernului să semneze această înțelegere, pentru că e mai puțin costisitor pentru ei. M-am convins că nu întotdeauna cei din Occident sunt bine informați, cunosc situația de aici și nu întotdeauna vor binele și la ei sunt oameni corupți, și la ei sunt goarnele lui Putin. Probabil că costurile acestei crize în Europa au depășit așteptările și Occidentul s-a cam săturat să tot trimită bani în Republica Moldova și a recomandat să găsim soluții pe loc”, a explicat ex-ministrul.
„Noi nu trăim într-o lume ideală, nu avem gaze, avem sistemul energetic pe care-l avem, 30 de ani, nicio guvernare nu a făcut nimic ca să fim mai independenți energetic”, a punctat deputatul PAS, Sergiu Lazarencu.
TV8.md reamintește că prețul la energia electrică a scăzut. Potrivit deciziei ANRE, consumatorii casnici din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, vor plăti pentru energia electrică 4,62 lei/kWh, în comparație cu tariful de 5,91 lei/kWh din prezent. Totodată, consumatorii din nordul țării, deserviți de Furnizarea Energiei Electrice Nord, vor achita un tarif de 4,65 lei/kWh, comparativ cu prețul actual de 5,6 lei/kWh.
Decizia vine după ce sâmbătă, 3 decembrie, Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES. Astfel, vor fi livrați aproximativ 204 mii MW, la prețul de 73 de dolari. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Andrei Spînu.