Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1181: Furia lui Dughin, anvelope confiscate și discuție Trump-Putin. ISW: Rusia nu e pregătită de pace

Judecătorul Postică contestă acordul CSM privind pornirea urmării penale. „Procedura a fost viciată”

missing
22 septembrie 2022, ora 15:57

Aureliu Postică, magistratul de la Judecătoria Buiucani, bănuit de îmbogățire ilicită, în privința căruia Consiliul Superior al Magistraturii și-a dat acordul pentru pornirea urmăririi penale, va contesta la Curtea de Apel decizia membrilor CSM. Postică susține că ar fi victima unui abuz.

„A fost un abuz însăși procedura de examinare a sesizării. Procedura a fost una profund viciată din următoarele considerente: Am fost invitat în calitate de subiect participant. Am prezentat opiniile mele în scris în fața inspecției și pe data de 20 am fost înștiințat oficial despre data și ora ședinței CSM. M-am prezentat, subiectul era primul pe agendă, stând și așteptând cu procurorul, am fost invitat și mi s-a dat citire dispozitivului hotărârii. Mi s-a semnat sentința, fără a mă asculta”, a declarat Postică pentru TV8.

„A fost încălcat art. 17 din legea privind CSM și evident că voi contesta în ordinea contenciosului administrativ, la Curtea de Apel”, a adăugat Aureliu Postică. 

Judecătorul îl acuză pe șeful interimar al CSM, Dorel Musteață, că ar sta în spatele acestei situații.

„Acest dosar mi-a fost instrumentat drept răfuială a domnului Dorel Musteață pentru niște pretinse frustrări care se trag încă din 2019, inclusiv cu scopul de a mă exclude abuziv din cursa pentru concursul pentru un loc în CSM. Procurorul în sesizare nu a solicitat suspendarea mea din funcție. Acest lucru este iarăși opera personală a domnului Musteață”, a spus Aureliu Postică.

I-am solicitat o reacție șefului interimar al CSM, Dorel Musteață. Acesta ne-a spus la telefon că nu știe la ce se referă judecătorul și nici nu este interesat să îl excludă din cursa pentru un loc în CSM.

Candidat pentru un fotoliu în cadrul CSM, Aureliu Postică a fost în urmă cu câteva săptămâni subiectul unei investigații „Cutia Neagră PLUS”. Jurnaliștii au scos în vileag că judecătorul deține o avere considerabilă.

Aureliu Postică are în proprietate două apartamente, iar în ultimii ani și-a construit și o casă de lux la Durlești. A reușit să acumuleze bani într-un fond de investiții din Austria și să facă ceva economii pe conturi bancare din Republica Moldova. Veniturile familiei sunt în mare parte din afacerile soției, care deține două companii de consultanță fiscală și juridică.

Casa din orașul Durlești, situată pe un teren de 6 ari, a fost cumpărată de familia Postică la finele anului 2020. Imobilul se afla pe atunci la etapa de construcție, cu un grad de finalizare de 45%. În declarația de avere pentru 2020, magistratul a indicat că a plătit doar 500 de mii de lei pentru casă cu tot cu teren. În următorul an, după ce a fost modificată legea și introdusă obligația de a indica valoarea de piață a bunurilor, Aureliu Postică a estimat doar terenul la 600 de mii de lei, iar casa – deja la două milioane și jumătate de lei. Judecătorul a declarat investiții de 1,2 milioane de lei în casă, pentru materiale de construcție și lucrări de reparație. Astăzi, casa este aproape gata.

Pentru a investi în casă, familia Postică a luat un credit de la bancă de un milion și jumătate de lei, pe care urmează să-l restituie în 20 de ani, la care a adăugat și bani din vânzarea unui apartament.

Pe lângă creditul bancar, judecătorul mai indică în declarații un cont curent în care avea 275 de mii de lei și un alt cont, pe numele soției sale cu peste un milion de lei. 

În afară de banii din conturile bancare, Aureliu Postică mai declară 10 mii de euro pe care i-a depus într-un fond de investiții din Austria. La capitolul cheltuieli pentru anul 2021, judecătorul a mai trecut 105 mii lei, pe care i-a plătit liceului privat Orizont, pentru studiile copiilor. 

Pe de altă parte, familia Postică a avut anul trecut și venituri grase. Judecătorul a câștigat din salariu și activitatea didactica aproape 300 de mii de lei. Iar soția sa a acumulat din afaceri peste un milion de lei.

Diana Postică deține două companii specializate în contabilitate, consultanță fiscală și juridică. Una dintre firme a fost fondată în martie 2021 și a adus venituri de peste 725 de mii de lei chiar din primul an de activitate. Cealaltă companie activează din 2018 și este la fel de profitabilă. 

Jurnaliștii de la „Cutia Neagră PLUS” au aflat că în 2006, pe când lucra în Procuratură, Aureliu Postică și-a cumpărat  un apartament la preț preferențial, într-un bloc din sectorul Ciocana, construit special pentru procurori. Iar peste câțiva ani a obținut gratuit de la Primăria Chișinău un alt apartament, folosindu-se de prevederile Legii Procuraturii, care obligau autoritățile locale să-i asigure pe procurori cu spațiu locativ. Pentru apartamentul de 80 de metri pătrați, cumpărat la preț preferențial, Postică  a plătit doar 436 de mii de lei. În ultima declarație de avere, judecătorul a indicat o valoare de piață pentru acest imobil de 3 ori mai mare – 1,3 milioane de lei.

Judecătorul instanței cu sediul la Buiucani, Aureliu Postică a fost mai întâi procuror, iar de 11 ani activează in sistemul judecătoresc. În ultimii ani, el a judecat câteva dosare care au atras atenția publică, iar soluțiile sale au fost criticate.  Aureliu Postică a activat începând cu anul 2000 în Procuratură, iar în august 2011 a fost numit judecător de instrucție la Judecătoria Orhei. Peste 3 ani, a fost transferat la Judecătoria sectorului Râșcani din Chișinău, iar din 2019, activează la sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău. Pe parcursul activității sale, judecătorul nu a fost niciodată sancționat disciplinar, dar a adoptat mai multe decizii controversate. Aureliu Postică a fost președintele completului de judecată care le-a achitat pe cele cinci judecătoare, reținute în 2018 într-un dosar de corupție. Procurorii le învinuiau pe magistrate  că au primit sume de bani în proporții deosebit de mari, pentru a emite decizii favorabile în mai multe dosare aflate în examinare. Procuratura Anticorupție a publicat  și imagini video în care era surprinsă o judecătoare cum număra bani și îi repartiza în plicuri. 

În timp ce judecătoarele au fost achitate de completul condus de Postică, un medic vizat în același dosar de corupție a fost condamnat, după ce și-a recunoscut vina. Medicul a povestit în instanță cum a transmis judecătorilor, prin intermediari, o mită de 2000 de euro, pentru a fi favorizat într-un dosar în care era acuzat de malpraxis, pentru care fost ulterior condamnat.

Aureliu Postică a avut tangențe și cu alte două dosare de rezonanță. A examinat în 2016 și a respins cererea avocaților judecătoarei Domnica Manole, care solicitau anularea ordonanței de începere a urmăririi penale pe numele magistratei, emisă de fostul procuror general Eduard Harunjen. Precizăm că în 2019, procurorii au renunțat la învinuire în acel dosar, iar Domnica Manole a fost achitată.

O altă decizie a judecătorului Postică a permis reluarea urmăririi penale pe numele avocatei Ana Ursachi. O ordonanță a procurorilor de neîncepere a urmăririi penale a fost anulată peste 17 ani de la emiterea actului, deși termenul de prescripție în astfel de cazuri era de 10 ani. În 2020, dosarul Anei Ursachi a fost clasat, după o evaluare la Procuratura Generală, fiind declarat unul politic.

În prezent, Aureliu Postică are în gestiune un alt dosar de rezonanță, al fostului deputat român, Cristian Rizea, în care acesta este acuzat de fals în declaraţii, la completarea actelor pentru obținerea cetățeniei R. Moldova. Dosarul lui Rizea a ajuns în judecată în primăvara anului trecut și de atunci ședințele au fost amânate pe bandă rulantă. Din 21 de ședințe programate, s-au desfășurat doar 7. Judecătorul ne-a declarat că amânările au fost în mare parte din cauza învinuitului Cristian Rizea, care nu s-a prezentat la mai multe ședințe sau din cauza avocaților săi, care au înaintat diverse solicitări. Totuși, Aureliu Postică crede că lucrul pe acest dosar se mișcă rapid în comparație cu altele și la toamnă ar putea fi emisă o sentință în dosarul lui Rizea. 

Exclusiv! Ce case își construiesc doi dintre candidații la CSM, asigurați anterior cu locuințe de Primăria Chișinău

Despre riscurile de securitate de la frontieră, cât de grav este fenomenul corupției în rândul polițiștilor de frontieră, dar și ce se întâmplă pe segmentele de frontieră necontrolate de autoritățile constituționale – aflați la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Primăria Chișinău riscă să piardă peste 1 miliard de lei într-un proces de judecată la Viena. Primarul Ion Ceban este acuzat că acționează în interesul companiei cu pretenții. Ce interese se ascund în spatele arbitrajului de peste 1 miliard de lei, aflați la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Acum un an, peste 300 de tineri din R. Moldova, afiliați grupului Șor, au fost instruiți la Moscova cum să provoace haos și violențe. Oamenii legii au anunțat că tinerii au fost deconspirați, iar unii dintre ei reținuți. Au fost pornite și dosare penale pentru pregătirea la dezordine în masă în interesul unei asociații criminale. Colegii de la Cu Sens i-au identificat pe acești tineri și au descoperit că deși sunt cercetați penal ei continuă să participe la proteste și evenimente ale grupului Șor. Scenariul unor proteste violente rămâne actual? Analizăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cine sunt oamenii din umbră care creează partidele marca Ilan Șor? Cât costă coruperea demnitarilor și cum sunt puse pe roate formațiuni politice proeuropene și unioniste la comanda fugarului de la Moscova? Aflați mecanismele din laboratorul politic al celui mai controversat personaj al momentului într-o nouă anchetă Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce investitorii mari pleacă din Republica Moldova? Cum putem atrage investiții străine? De unde țara noastră poate aduce mai multă forță de muncă? Ce trebuie să facă statul pentru a asigura o creștere economică veritabilă? Răspunsurile le aflați de la invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS, omul de afaceri Vasile Tofan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Octavian Iachimovschi, șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, la Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un program de stat de impulsionare a industriei de producere a energiei verzi a fost transformat într-o afacere la limita legalității. Beneficiarii principali sunt câțiva afaceriști. Unul dintre ei, după ce a primit pe gratis de la stat avize pentru a crea zeci de parcuri fotovoltaice, le folosește pentru a construi piramide financiare. Situația e cu atât mai proastă cu cât din totalul de 2000 MW de energie regenerabilă pentru care s-au emis avize, doar 10% din aceste capacități s-au transformat în parcuri fotovoltaice și eoliene. O parte a capacităților a devenit marfă scumpă pe o piață neagră.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Eșec diplomatic la întâlnirea dintre Trump și Zelenski. S-a pierdut șansa păcii? Cum va fi afectată Republica Moldova?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Trump și Putin împart lumea? Ce urmează după întâlnirea din Arabia Saudită și declarațiile scandaloase ale președintelui american? Oficialii ruși jubilează. Se va afla și Republica Moldova în meniul Moscovei?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, este invitata emisiunii „Cutia Neagră PLUS” cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Businessmanul prin care Rusia intenționa să asigure regiunea transnistreană cu gaz a fost implicat și în trecut în afaceri controversate cu iz rusesc. Cutia Neagră PLUS a descoperit în spatele omului de afaceri o întreagă rețea de companii din Moldova, România, Ucraina și Bulgaria. Mai mult, Arcadie Vicol a fost învinuit recent și de investiții dubioase în România.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, invitata emisiunii Cutia Neagră PLUS: „Conducerea țării mi-a cerut să plec. Politicienii nu au dreptul constituțional și nici moral să-mi ceară mie demisia”.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Reforma justiției prinde noi turații. Mănușile albe au fost aruncate Veronicăi Drăgălin?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutie Neagră PLUS cu vicepremierul pentru Reintegrarea Republicii Moldova, Oleg Serebrian
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Investigațiile anului 2024. Analizăm provocările jurnaliștilor și (in)acțiunile autorităților astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitate: Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă și Cornelia Cozonac, directoarea Centrului de Investigații Jurnalistice.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Republica Moldova a fost vizitată, în secret, de mai mulți miliardari ruși în 2023. Unii dintre ei se regăsesc pe lista de sancțiuni a Ucrainei, pentru suspiciuni că ar finanța armata rusă. Alții au fost declarați indezirabili în state membre UE pentru aceleași motive. La Chișinău i-a adus un scop comun - obținerea cetățeniei moldovenești. După închiderea programului cetățenie prin investiții, în Moldova s-a dezvoltat o piața neagră de servicii de facilitare a obținerii cetățeniei. Afacerea se bazează pe falsificarea certificatelor de naștere. În calitate de părinți ai oligarhilor ruși sunt persoane decedate, în fragedă copilărie, încă acum 75 de ani. Cutia Neagră PLUS a identificat printre beneficiarii schemei și un businessman rus, care s-a ocupat de administrarea banilor oligarhului Roman Abramovici.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Comisia Pre-vetting a ajuns pe final de mandat. Despre cele mai importante provocări și scandaluri legate de procesul de evaluare a candidaților și de membrii Comisiei. Invitați: Herman von Hebel și Nadejda Hriptievschi.

/VIDEO/ Rezultate alegeri prezidențiale România 2025, turul II: Nicușor Dan câștigă scrutinul în fața lui George Simion
/VIDEO/ Rezultate alegeri prezidențiale România 2025, turul II: Nicușor Dan câștigă scrutinul în fața lui George Simion
/VIDEO/ „Societatea noastră prea repede etichetează”: Mărturiile unei mame care crește un copil cu autism în Moldova
/VIDEO/ „Societatea noastră prea repede etichetează”: Mărturiile unei mame care crește un copil cu autism în Moldova
Domnica Manole cere statului peste 1,5 milioane de lei după demiterea ilegală din 2017: Ce avere a acumulat în ultimii cinci ani
Domnica Manole cere statului peste 1,5 milioane de lei după demiterea ilegală din 2017: Ce avere a acumulat în ultimii cinci ani
/VIDEO/ Nicușor Dan, primul mesaj după victoria în alegeri: „De mâine începem reconstrucția României”
/VIDEO/ Nicușor Dan, primul mesaj după victoria în alegeri: „De mâine începem reconstrucția României”
/VIDEO/ George Simion îl felicită pe Nicușor Dan: „Am pierdut alegerile, mergem mai departe!
/VIDEO/ George Simion îl felicită pe Nicușor Dan: „Am pierdut alegerile, mergem mai departe!

/VIDEO/ Traficul de arme a crescut în Moldova. Ruslan Galușca: „Suntem folosiți ca țară de tranzit”

missing
19 mai 2025, ora 17:35

Fenomenul traficului de arme a cunoscut o creștere semnificativă în Republica Moldova, fiind înregistrată aproximativ o creștere de 30% - 160 de cazuri în anul 2024. Cele mai multe arme provin din Ucraina, însă nu este vorba despre armament de luptă, a declarat șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8. 

Mulți dintre cei care încearcă să introducă arme în țară declară fie că le-au uitat în bagaje, fie că încearcă să le ascundă. Unii le achiziționează de acolo, declarând că au un preț mai avantajos. 

„Vreau să menționez că nicio armă nu a fost depistată care are scopul de a fi utilizată în luptă. Toate armele depistate au fost mai mult de tip sportiv, de vânătoare și altele”, a declarat Ruslan Galușca.

Întrebat dacă Republica Moldova riscă să devină o piață neagră pentru arme scoase ilegal din Ucraina – țară aflată în război și unde, potrivit unor anchete de presă, circulă armament militar fără un control strict, oficialul a explicat că nu este vorba despre un trafic clasic de arme, ci mai degrabă despre cazuri izolate, în care țara noastră este folosită ca punct de tranzit:

„Da, mai mult suntem folosiți ca o țară de tranzit pentru scopurile și destinațiile ce sunt țările central europene. Acest risc există pentru că într-adevăr, în Ucraina circulă foarte mult armament, inclusiv fără un control riguros din partea organelor de drept din Ucraina”.

Deși există riscuri legate de circulația necontrolată a armelor din zona de conflict din Ucraina, nu au fost identificate până acum rețele organizate sau arme militare care să ridice semne de întrebare majore.

„Noi avem o colaborare foarte bună atât pe intern, cât și pe extern, deci și cu colegii din Ucraina și noi deocamdată nu avem fixate niciun caz de arme de luptă depistate la frontieră. Avem muniții, dar nu sunt o cantitate de muniții care mi-ar pune în gardă că există un canal sau există o contrabandă cu așa tipuri de arme sau muniții peste frontiera de stat evident permanent”, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Lipsa controlului în regiunea transnistreană îngreunează munca autorităților în prevenirea traficului de arme și a altor infracțiuni. Șeful Poliției de Frontieră recunoaște că situația din această zonă este o vulnerabilitate:

„Evident, lipsa noastră acolo creează careva impedimente, în primul rând pentru a da o apreciere cât mai reală asupra infracționalității”.

Potrivit acestuia, riscurile sunt mai mari decât pe segmentele de frontieră aflate sub controlul Chișinăului. În acest context, autoritățile desfășoară acțiuni pe două direcții principale.

„Investim în acțiuni active pe două dimensiuni de bază. Prima este conlucrarea noastră cu colegii, autoritățile de forță care stau inclusiv la linia administrativă și care au competență teritorială pe întreg sectorul național”, a explicat oficialul.

/VIDEO/ Șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Gălușca - invitat la „Cutia Neagră PLUS”

În prima zi de votare în diaspora, candidatul George Simion a acuzat Guvernul de la Chișinău de fraudarea alegerilor prezidențiale din România. /Șapte persoane, printre care primarul și viceprimarul satului Congaz au fost trimiși pe banca acuzaților. Aceștia sunt acuzați că au dat în exploarea cu abateri parcul de distracție GagauziyaLand, finanțat de Ilan Șor. /O mie de prizonieri de război ucraineni și tot atâția ruși vor reveni acasă. Schimbul acestora a fost convenit, astăzi, în cadrul negocierilor purtate la Istanbul de către delegațiile de la Kiev și Moscova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Negocierile de pace între Ucraina și Rusia încep cu stângul, în această seară la Istanbul. Zelenski este insultat de diplomația rusă după ce a declarat că Putin a trimis o delegație fără putere de decizie la tratative. /A fost scandal la ședința de astăzi a CMC. Consilierii caută responsabili care și-ar asuma eșecul în tentativa de a ajunge la o înțelegere amiabilă cu Epamedia, companie ce pretinde peste un miliard de lei de la primăria Chișinău. /Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, va primi de la stat peste un milion de lei. CSM a dat curs solicitării magistratei, care a cerut indemnizații pentru o demisie ilegală de la Curtea de Apel.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Iurie Radulov, alias „Babior”, eliberat din detenție în urma unor modificări legislative, a fost identificat peste hotare. Ministra justiției nu spune unde este acesta, dar precizează că a fost trimisă deja o cerere de extrădare. /Salariile profesorilor cu grad științific vor crește cu aproximativ 20 la sută, urmare a majorării sporurilor. Performanța va fi răsplătită din septembrie, lună în care vom avea și alegeri parlamentare. /Președintele ucrainean Volodimir Zelenski zboară, astăzi, la Istanbul, unde mâine îl va aștepta pe omologul său rus la masa negocierilor de pace.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Caz șocant într-o localitate din raionul Sîngerei. Un minor și-ar fi violat amicul, după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice. /Incendiu la un local fast food din capitală. Zeci de persoane au fost evacuate, după ce fumul a pătruns într-un bloc de locuit. /Cu două zile înainte de startul negocierilor de pace între Ucraina și Rusia, Moscova nu spune cine va reprezenta Kremlinul în tratativele de la Istanbul. Kievul nu acceptă alte persoane decât liderul de la Kremlin.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Volodimir Zelenski anunță că acceptă negocieri directe cu Rusia: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”, a declarat liderul de la Kiev, într-o înregistrare video postată pe canalul său de Telegram. /Evghenia Guțul va mai sta în arest la domiciliu încă 30 zile. La Judecătoria Chișinău, cu sediul la Ciocana s-au adunat din nou simpatizanții lui Șor, iar avocatul bașcanei a declarat ca va contesta decizia la Apel. /Peste 50 de oameni vor fi amendați pentru purtarea în piept a panglicii bicolore, interzisă prin lege. Deși poliția nu spune și câți politicieni sunt printre cei identificați, cert este faptul că socialiștii Igor Dodon și Vlad Batrîncea, dar și comuniștii Vladimir Voronin și Diana Caraman avea prinsă în piept panglica Sfântul Gheorghe.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Moldova și UE au semnat Acordul pentru Planul de creștere în valoare de 1,9 miliarde de euro. Este ultimul pas din șirul de formalități care trebuiau îndeplinite pentru a beneficia de banii europeni. /Mii de oameni au depus, astăzi, flori la complexul memorial „Eternitate”, în contextul Zilei Victoriei asupra fascismului. În timp ce pentru guvernare 9 mai este zi de comemorare, opoziția prorusă a readus parada sovietică pe străzile Chișinăului. /Iar în inima capitalei este sărbătorită Ziua Europei. Misiunile diplomatice ale statelor membre UE au deschis orășelul european, unde își prezintă tradițiile și bucătăriile naționale. Cu o relatare în direct din Piața Marii Adunări Naționale, venim în câteva minute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Doar SIS știe dacă George Simion reprezintă o amenințare pentru Republica Moldova. Președintele parlamentului afirmă că dosarul candidatului la prezidențialele din România este secret. /MAI avertizează că panglica sf. Gheorghe este interzisă la manifestațiile de mâine cu ocazia zilei de 9 mai și că purtarea acesteia va fi sancționată contravențional. Deputații din BCS spun însă că nu le pasă de amenzi. /O defecțiune la un fir electric a dat peste cap traficul transportului în comun pe câteva străzi din sectorul Rîșcani al capitalei. Zeci de troleibuze au staționat preț de 40 de minute pe strada Calea Orheiului și Bogdan Voievod.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Consiliului Suprem de Securitate, condus de Maia Sandu. Unii experți avertizează că astfel s-ar încălca principiul separării puterilor în stat, ipoteză susținută și de opoziție. /Din 2027, România va acoperi 25 la sută din consumul de gaze naturale a Republici Moldova. Un contract pe un termen de 3 ani, a fost semnat între Energocom și un furnizor român. /Premierul Dorin Recean ezită să comenteze situația în care George Simion ar putea câștiga alegerile prezidențiale din România, în condițiile în care acesta este declarat persoană indezirabilă în țara noastră și sugerează că speră la victoria lui Nicușor Dan.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Noul premier al României este Marian-Cătălin Predoiu, care a ocupat până aseară fotoliul de ministru de interne și vicepremier. Decizia vine după ce ieri, Marcel Ciolacu a demisionat, numind actuala coaliție de guvernare nelegitimă. /6 persoane au ajuns la spital, azi dimineață, după ce un microbuz s-a ciocnit frontal cu un Nissan, într-o curbă, la Bardar. Printre victime se numără și un copil. /Un magistrat de la Judecătoria Chișinău, cercetat penal pentru fals în declarații, a fost suspendat din funcție de către CSM. Acesta nu ar fi indicat în declarația sa de avere, venituri de zeci de mii de euro si un Mercedes.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
George Simion și Nicușor Dan sunt candidații la prezidențialele din România care au rămas în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. Excluderea din competiția electorală a candidatului guvernării ar putea genera căderea Guvernului Ciolacu, scrie presa de la București. /Patru deputați afiliați condamntului Ilan Șor au zburat la Istanbul. Destinația mai este folosită de moldoveni ca și escală pentru a ajunge Moscova. /Mezelurile se vor scumpi în câteva săptămâni. Procesatorii spun că de curând plătesc taxe de import de 25 la sută, costuri ce se vor reflecta și în prețurile. Problemea se țin lanț după ce pesta a nimicit 20 la sută din porcii crescuți în fermele moldovenești.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Incendiu în parcul central din capitală. Un local a fost cuprins de flăcări, în această după amiază. La fața locului au fost trimise 9 echipaje de pompieri care au localizat focul, într-o oră. /Start vot pentru diasporă la alegerile prezidențiale din România. Mii de cetățeni români din Republica Moldova și-au exercitat deja dreptul la vot la secțiile deschise pe teritoriul țării noastre. /Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție afirmă că a tăcut despre presiunile la care ar fi fost supusă din partea guvernării pe durata mandatului său pentru nu provoca un scandal și pentru a-și putea exercita în continuare atribuțiile. Veronica Dragalin a făcut declarațiile în cadrul emisiunii Cutia Neagra de la TV8.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
După luni de tensiuni și negocieri, Ucraina și SUA au semnat acordul privind mineralele rare din țara vecină. /De 1 mai, socialiștii au organizat o paradă electorală, în centrul capitalei. Aceștia și-au scos în stradă simpatizanții care au scandat lozinci antiguvernamentale. /Votul în diasporă la alegerile prezidențiale din România începe mâine. Cei cu cetățenie română din Republica Moldova își vor putea exprima opțiunea la cele 64 de secții de votare deschise pe teritoriul țării noastre.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Într-o primă reacție publică după ce a fost acuzat că și-a agresat fizic soția, deputatul Vasile Bolea a declarat că nevasta sa ar fi avut o criză de nervi și că el nu a agresat-o ci încerca doar să o imobilizeze tinând-o de mâini și de picioare. /Deținutul din Taraclia care a evadat duminică seara din penitenciar s-a bucurat de libertate doar o zi. Oamenii legii l-au găsit pe individ în timp ce se ascundea într-o locuință din Cadîr-Lunga. Ce riscă bărbatul pentru isprava sa. /În timp ce propune un armistițiu cu ocazia zilei de 9 mai, Rusia atacă cu drone kamikaze regiunile ucrainene. Un copil a murit, iar peste 50 de oameni au fost răniți în urma mai multor explozii produse la Harkiv și la Dnipro.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Uniunea Europeană a prelungit sancțiunile impuse pe numele a 16 persoane, printre care Șor, Cavcaliuc, Tauber și Plahotniuc în baza acuzațiilor de subminare a suveranității și independenței țării noastre. /Alertă la Taraclia. Un deținut încarcerat în penitenciarul din localitate a evadat aseară. /Toată Spania și o parte din Portugalia și Franța au rămas ieri fără electricitate din cauza unei pene masive de curent la rețeaua electrică spaniolă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
La o săptămână după Înviere, creștinii ortidocși din Republica Moldova i-au pomenit pe cei răposați. Oamenii vizitează mormintele celor apropiați, împart pomeni de sufletul celor adormiţi, iar preoții oficiază slujbe speciale. /Inteligența Artificială poate îmbunătăți nu doar calitatea muncii, dar și siguranț. Astăzi este marcată Ziua Mondială pentru Securitate și Sănătate în Muncă. În acest an, discutăm despre cum inteligența artificială și digitalizarea pot salva vieți, dar și despre riscurile pe care le aduce. /Cel puțin 11 oameni au fost uciși, după ce o mașină a intrat în mulțime, la un festival care celebra cultura filipineză, în orașul canadian Vancouver. Șoferul mașinii a fost reținut.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procuratura Generală anunță că a transmis în judecată dosarul, în care Alexei Cotorobai, fratele ucigașului gravidei de la Orhei, este acuzat că a omorât un bebeluș, acum 14 ani, la Telenești. /Avertisment de călătorie pentru ruși în Moldova. Kremlinul acuză Chișinăul de „politică discriminatorie” față de călătorii ruși care intră în țară. Care este replica Ministerului de Externe de la Chișinău. /După Kiev, rușii au atacat cu drone și rachete un oraș din Dnipropetrovsk. 3 oameni, între care și un copil au fost uciși, iar 10 civili s-au ales cu răni.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Aflată într-o vizită oficială, de două zile, la Chișinău, vicepreședinta Comisiei Europene Kaja Kallas s-a întâlnit astăzi cu Maia Sandu. Șefa statului și înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, au susținut o conferință de presă comună. /Doi bărbați din Chișinău sunt cercetați penal pentru falsificarea buletinelor de identitate, a pașapoartelor și a permiselor de conducere. Indivizii câștigau între 250 și o mie de euro pentru serviciile lor. /Cel puțin nouă morți și 63 de răniți, a lăsat în urma un atac masiv lansat de ruși asupra Kievului, noaptea trecută. Printre victime sunt și copii, au anunțat autoritățile ucrainene.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Familiile cu copii mici și cele care au în grijă persoane cu dizabilități vor primi de la guvern un ajutor financiar cu ocazia Paștelui. /Un fost director al Centrului de adăpost pentru animale din municipiul Bălți a fost reținut de CNA. /Un atac cu drone rusești asupra regiunii ucrainene Dnipropetrovsk a ucis, azi dimineaţă, nouă persoane şi a rănit 30.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Concedieri în lanț, la Chișinău, anunțate pe facebook de primarul Ion Ceban. Edilul capitalei a postat pe rețelele de socializare că și-a demis pentru „suspiciuni rezonabile”, mai multe rude angajate în cadrul întreprinderilor municipale. /Un omor, un accident soldat cu deces și peste 2600 de intervenții. Este bilanțul publicat de poliție pentru cele 3 zile de sărbătoare, în care peste 2 mii de oameni ai legii s-au aflat la datorie. /Niciun moldovean nu a avut de suferit în urma tragicului accident de la Vinița. Anunțul a fost făcut de ministerul de externe de la Chișinău.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Papa de la Roma a decedat, azi dimineață, la vârsta de 88 de ani. În Italia au fost anunțate nouă zile de doliu ce vor culmina cu înmormântarea Suveranului Pontif. /Peste 3700 de persoane au cerut ajutor de la serviciul 112, în ultimele 16 ore. În timp ce unii ajung la spital cu intoxicații alimentare, alții sunt internați cu diferite traumatisme după violențe și accidente provocate de consumul excesiv de alcool. /Sute de tone de ceapă se strică în depozitele fermierilor moldoveni. Agricultorii dau vina pe autorități, în timp ce ministerul Agricuturii vorșește despre o lipsă de planificare în procesul de producție.

Gheorghe Paladi a murit. Renumitul medic din Moldova avea 96 de ani
Gheorghe Paladi a murit. Renumitul medic din Moldova avea 96 de ani
/VIDEO/ „Societatea noastră prea repede etichetează”: Mărturiile unei mame care crește un copil cu autism în Moldova
/VIDEO/ „Societatea noastră prea repede etichetează”: Mărturiile unei mame care crește un copil cu autism în Moldova
/VIDEO/ Rezultate alegeri prezidențiale România 2025, turul II: Nicușor Dan câștigă scrutinul în fața lui George Simion
/VIDEO/ Rezultate alegeri prezidențiale România 2025, turul II: Nicușor Dan câștigă scrutinul în fața lui George Simion
/VIDEO/ Austria a câștigat Eurovision 2025 cu „Wasted love” a lui JJ: Clasamentul final al țărilor
/VIDEO/ Austria a câștigat Eurovision 2025 cu „Wasted love” a lui JJ: Clasamentul final al țărilor
Alegeri prezidențiale România, turul II: 64 de secții de votare deschise în Moldova timp de 3 zile
Alegeri prezidențiale România, turul II: 64 de secții de votare deschise în Moldova timp de 3 zile

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.