Fostul comunist Iurie Muntean pregătește proteste împotriva guvernării, în contextul crizei energetice. El a declarat despre asta în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.
La ora actuală, formațiunea pe care o reprezintă – Acțiunea Comună „Congresul Civic”, ar pregăti mai multe proiecte de acte normative, după care vor fi anunțate proteste. Muntean spune că cei de la guvernare sunt „obligați” să meargă la Moscova și să renegocieze condițiile contractului semnat cu „Gazprom”.
„Prețul la gazele naturale este subiect al unui contract nu al voinței Domnului, Raiului sau Iadului. Respectiv Guvernarea trebuie să se trezească. Sandu și Spînu să plece la Moscova și să nu vină de acolo până nu vor renegocia contractul. O să-i cadă coroana din cap doamnei Sandu, sau ce? Acest preț la gaz, care este în continuă creștere este incompatibil cu viața cetățenilor. Punct”, a menționat fostul deputat Iurie Muntean.
”Poate fi o soluție renegocierea, dar nu știu cât de reală este și care vor fi condițiile acestei renegocieri pentru că trebui să negociezi bine din start”, a menționat analistul Ion Tăbârță.
Muntean a invocat gestul altor șefi de stat, care au mers la Moscova, au negociat și au obținut un „preț bun la gaz”. „Nu este și cazul Moldovei”, au opinat alți invitați în platou.
„Ungaria, spre exemplu, nu are un teritoriu separatist și o situație de ocupare a teritoriului național de către trupele rusești”, a considerat fosta deputată, Vitalia Pavlicenco.
„Nu trebuie să neglijăm situația geopolitică. Federația Rusă joacă acum tare în Europa. Iar Republica Moldova este prinsă în acest joc geopolitic”, a spus analistul Ion Tăbârță.
Potrivit invitaților în platou, prețul gazului a fost întotdeauna un instrument de manipulare al Federației Ruse împotriva guvernărilor proeuropene de la Chișinău pentru a menține țara „pe orbita Moscovei”. Respectiv, această situație era într-un fel de așteptat. Sarcina actualei guvernări, în opinia Vitaliei Pavlicenco este să caute soluții pentru a ieși din acest cerc vicios, care ține Moldova pe loc timp de 30 de ani.
De cealaltă parte, fostul comunist Iurie Muntean a ținut să specifice că niciunul dintre reprezentanții guvernării, care au negociat la Moscova, nu au declarat că s-ar fi făcut anumite presiuni politice. Totodată, el și-a exprimat speranța că guvernanții „se vor trezi”.
„Niște lucruri elementare nu cunosc, acționează total invers. Cum se zice în popor – „Parcă nu fac a ghini”. Eu sper că se vor trezi, vor căpăta minte și vor face ceea ce trebuie”, a spus Muntean.
Amintim că ieri fostul premier Ion Sturza a dezvăluit, într-o postare pe Facebook, că președinta Maia Sandu ar fi respins un plan „Kozak-2” în schimbul reducerii prețului la gaz.
Criza energetică în Moldova a căpătat o nouă amploare după ce ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat că, în următoarea perioadă, prețul la gaz ar putea să crească din nou de la 11 la aproape 15 lei per mia de metri cubi.
Acum două zile SA „Moldovagaz” a publicat o notă informativă în care scrie că există riscul ca în următoarea perioadă să ne confruntăm cu o nouă criză de proporție, în fața riscului întreruperii aprovizionarea cu gaze naturale. La ora actuală, reprezentanții companiei caută soluții, inclusiv contractarea unui împrumut bancar.