Candidatul la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, Victor Brînza, urmează să suțină proba în fața Consiliului Superior al Procurorilor. Întrebat care după părerea sunt problemele cu care se confruntă Procuratura Republicii Moldova, și care ar fi prioritățile acestuia, în cazul în care ar putea fi candidatul selectat de CSP la șefia PA, acesta a declarat că „combaterea corupției”.
Acesta a declarat că în trecut nu a lucrat în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), iar informația dată a fost „o eroare strecurată în mass-media”.
„Eu nu am activat la PCCOCS, e o eroare strecurată în mass-media, este vorba despre o altă persoană care are același nume de familie. Eu nu am activat la PCCCOS, eu am activat la Procuratura Anticorupție până în 2013. Cred că toți cunosc problemele cu care se confruntă instituțiile de drept și de combatere a corupției din Republica Moldova. Respectiv, eu nu cred că este o noutate, atât ce ține de calitatea angajaților cât și de problemele cu care se confruntă zi de zi atât logistice cât și de interacțiune cu alte instituții”, a declarat Victor Brînză.
„Eu nu aș vrea acuma să intru în detalii referitor la viziunile pe care le am pentru că nici nu este cazul să fac eu anumite declarații. O să vedem rezultatele și după dacă o să fie pozitive eu am să mă expun și am să vin cu o opinie clară referitor la viziunile pe care le văd eu în realizarea obiectivelor. Trebuie să existe o colaborare între instituțiile statului. Noțiunea de politizare este privită diferit, ceea ce ține de influenţă, de control, nu ar trebui să fie influență politică asupra activității instituțiilor. Eu nu am afirmat că există influență, asta este o percepție, o viziune care urmează să fie combătută de la caz la caz”, a conchis candidatul.
Reamintim că în aceste momente are loc proba interviurilor pentru candidații la funcția de șef al Procuraturii Anticorupție. Pentru început proba interviu a fost susținută de Veronica Dragalin și Adrian Bordianiu. Acum este intervievat Victor Brînza și urmează Octavian Iachimovschi.
TV8.md reamintește că pe 10 mai, CSP a anunțat cei trei candidați admiși în proba finală la concursul pentru șefia PA. Este vorba despre procurorii Adrian Bordianu, Veronica Dragalin și Octavian Iachimovschi, dosarele cărora au fost examinate de către Comisia specială pe 10 mai, în ședință închisă.
În urma examinării dosarelor, s-a stabilit că trei din cei cinci candidați au întrunit criteriile de eligibilitate. Aceștia au fost promovați la etapa interviului. Ceilalți doi candidați, Oleg Potîrniche și Victor Brînză, nu au respectat criteriile. Respectiv, Comisia a decis colegial descalificarea din concurs, pe motivul nepromovării etapei de eligibilitate.
Ulterior, pe 12 mai, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat că încă un candidat a fost desemnat eligibil la a fi promovat pentru proba finală la concursul pentru șefia Procuraturii Anticorupție. Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror șef al PA s-a întrunit în ședință extraordinară, pentru a reexamina dosarul lui Victor Brînză.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md