Vasile Gafton, unul dintre avocații lui Alexandru Stoianoglo, susține că nici el, nici clientul său nu au fost anunțați în legătură cu noua sesizare a procurorului Victor Furtună la CSP, prin care solicită permisiunea privind pornirea urmăririi penale pentru îmbogățire ilicită. Potrivit sesizării, Alexandru Stoianoglo, ar deține indirect, prin intermediul fiicei sale, Cristina Stoianoglo, acum în vârstă de 26 de ani, dreptul de proprietate asupra unui apartament cu o suprafață de aproape 135 de metri pătrați, cumpărat la preț de 824.815 lei. Avocatul spune că a aflat din presă care e conținutul sesizării. În opinia lui Vasile Gafton, procurorii „se vor face de râs”.
„Trăim într-un stat de drept sau pretindem că vrem să aderăm la UE, dar cu metode bolșevice? Atunci când a fost procurat apartamentul, dânsa (n.r.Cristina Stoianoglo) era majoră, avea 19 ani. Cum credeți? Putea să ia un împrumut sau o donație de la cineva? A verificat procurorul Furtună sau cei de la ARBI?”, a declarat Vasile Gafton pentru TV8.md.
Avocatul susține că deține toate probele că tranzacția a fost făcută din bani câștigați cinstit și că nu nu există nicio infracțiune la mijloc.
„Noi intuiam că o să meargă pe chestia asta și deținem probe. Cristina s-a adresat cu cerere în instanța de judecată, o să prezentăm toate probele. Atâta analfabetism juridic, mă scuzați...Iar organele noastre de drept se vor face de râs”, a spus avocatul Vasile Gafton.
Solicitarea procurorului Victor Furtună de încuviințare a inițierii urmăririi penale pentru îmbogățire ilicită în privința lui Alexandru Stoianoglo urma să fie examinată la ședința de vineri, 22 iulie a CSP. Ședința a fost amânată din lipsă de cvorum. Sesizarea ar urma să fie examinată în următoarea ședință, programată pentru vinerea viitoare, 29 iulie.
Potrivit sesizării la CSP, contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului cu pricina ar fi fost încheiat în 2015 pe numele Cristinei Stoianoglo, care avea atunci doar 19 ani. Procurorul menționează în textul sesizării că potrivit datelor de la Fisc, până la încheierea tranzacției, tânăra ar fi obținut în acel an venituri legale de 400 de lei de la Academia de Studii Economice.
Procurorul precizează că fiica procurorului nu ar fi avut venituri legale suficiente pentru a cumpăra locuința care ar valora, în realitate, circa 2,5 milioane de lei.
Mai mult, beneficiarii efectivi ai bunului imobil ar fi fost Alexandru Stoianoglo și soția sa, Țvetana Curdova. Potrivit declarațiilor de avere ale lui Alexandru Stoianoglo din 2015, pe atunci deputat în Parlament, acesta indica venituri net inferioare prețului de procurare a apartamentului cu pricina.
La sfârșitul lunii noiembrie 2021, Procuratura Anticorupție a anunțat că a încheiat urmărirea penală pe numele lui Stoianoglo pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Mai exact Stoianoglo este acuzat că, la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, ar fi dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de peste 160 de mii de lei, prejudiciind astfel bugetul Procuraturii, deoarece, la acel moment, Chitoroagă avea statut de învinuit într-un dosar penal.
Alexandru Stoianoglo a fost reținut la începutul lunii octombrie și tot atunci a fost suspendat din funcție, după ce în biroul de serviciu, dar și în locuința sa au avut loc percheziții. Acesta este învinuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor, corupere pasivă și darea de informații mincinoase.