Lupta cu dăunătorii din livezi ne poate face mai mult rău decât bine dacă nu știm măsura la pesticide sau evităm să ne protejăm în timpul lucrărilor de stropire a pomilor. Odată cu startul sezonului, autoritățile vin și cu o serie de recomandări pentru agricultori.
„Pentru că suntem în sezonul de stropire al copacilor cu pesticide, această livadă de circa 200 de hectare, de caiși, piersici, cireși, meri dar și viță de vie, urmează să fie supusă unui tratament specific, astfel încât recolta să nu fie afectată de dăunători”, a menționat reporteră TV8, Nicoleta Sîrbu.
Dacă nu sunt utilizate corespunzător, pesticidele pot avea efecte negative atât pentru oameni cât și pentru plante, de aceea, specialiștii de la ANSA și ANSP au venit cu un set de recomandări. În primul rând, persoana care va efectua procedura trebuie să poarte un costum de protecție. În special trebuie protejate mâinile și fața.
„În cazul în care masca este puțin mai mare, trebuie făcut ermetic chestia asta”.
Imediat după procedură, costumul de unică folosință trebuie plasat într-o pungă pentru deșeuri și aruncat la gunoi, spun specialiștii, iar pentru o protecție mai bună, mainile trebuie spalate cu săpun.
„Pentru a câta oară venim ca să aducem aminte cum ar trebui să respectăm acele reguli, la prima vedere elementare dar ele trebuie respectate, dat fiind, ca rezultat ne vom proteja propria sănătate și respectiv, în cazul acesta vom avea grijă și de cei din jurul nostru”, a punctat șef direcție ANSP, Iurie Pînzaru.
Agenția Națională pentru Sigurața Alimentelor îndeamnă oamenii să folosească pesticidele numai în cazuri extreme și să opteze pentru substanțe cât mai ecologice.
„Trebuie cât este de posibil să diminueze, să treacă la produse mai mult de proveniență biologică, să pună capcane, privind pragul economic de dăunare, să vadă, nu că astăzi vrea să stropească și stropește dar să vadă din punct de vedere științific dacă se merită, dacă dăunătorul este sau nu este”, a subliniat șef direcție ANSA, Valentin Gurău.
Și în timp ce magazinele agricole abundă cu pesticide care mai de care, oamenii de la sate, își stropesc pomii și plantele cu substanțe ecologice, așa cum au învățat de la părinți și bunici.
„Stropim cu piatră vânătă și cu var când ei încă nu au înmugurit, nu au dat floare, așa se stropește pentru a proteja coarja copacului de boală”.
Chiar dacă sunt mai puțin nocive decât pesticidele chimice, sătenii respectă și măsurile de protecție.
„- Numai mască vă puneți sau vă mai echipați cu ceva? - Aici mănuși. - Dar vă puneți și mănușile, da? - Da și mănușile, că mai atingi și după ne spălăm, asta este cea mai mare scăpare, după ce ai terminat lucru trebuie să te speli bine”.
„- Ne îmbrăcăm așa, numai ochii să ne lucească. - În ce trebuie să vă îmbrăcați? - Trebuie să avem mănuși, mască, îmbrăcăminte specială”.
ANSA recomandă procurarea pesticidelor din magazinele agricole specializate, iar înainte de folosirea acestora, este nevoie de consultația unui specialist și de respectarea instrucțiunilor de pe ambalaj.
„Ne uităm să ne dea să nu fie pentru noi dăunător, dar și viermii să moară”.
„Cu un specialist m-am consultat și mi-au dat, cât trebuie la cantitatea de apă și am făcut”.
Pesticidele sunt substanțe chimice utilizate pentru a distruge dăunătorii care afectează culturile agricole, dar acestea pot fi, de asemenea, toxice pentru oameni. Simptomele intoxicației cu pesticide pot include greață, vomă, diaree, dureri abdominale, slăbiciune, tremur, convulsii și se poate ajunge chiar la comă sau deces. În ultimii șase ani, ANSP a înregistrat 573 de cazuri de intoxicații cauzate de pesticide, în 186 fiind vorba despre copiii. Din numărul total de intoxicații, 23 de cazuri s-au soldat cu decese.