Institutul american pentru Studierea Războiului (ISW) este de părere că Rusia organizează atacuri sub steag fals în Transnistria și ar putea încerca să destabilizeze Moldova, creând tensiuni suplimentare cu România și NATO. Putin poate recunoaște Transnistria, urmărind “un câștig ieftin” și o distragere a atenției de la estul Ucrainei, notează biziday.
ISW realizează în raportarea sa zilnică asupra conflictului din Ucraina o analiză asupra sensului ultimelor evenimente din Transnistria. Mai multe obiective militare conectate cu Rusia (antene de comunicații și sediul KGB) au fost atacate în ultimele 48 de ore, iar autoritățile de la Chișinău au spus că forțele care doresc război din Transnistria sunt responsabile de aceste evenimente. În același timp, potrivit presei de la Chișinău și autorităților ucrainene, locuitorii regiunii separatiste sunt bombardați cu mesaje SMS în care sunt avertizați că Ucraina va ataca cu rachete Transnistria.
ISW demonstrează că Rusia este cea care organizează aceste atacuri “sub steag fals”, pentru a da impresia că Ucraina desfășoară acțiuni de sabotaj pe teritoriul separatist al Republicii Moldova și pentru a-și crea condiții pentru acțiuni ulterioare pe acest front.
“Cele două batalioane de pușcași motorizați pe care Rusia le-a menținut ilegal în Transnistria de la sfârșitul Războiului Rece nu sunt probabil suficiente pentru a organiza singure un atac credibil asupra Odesei și nici rușii nu vor putea să le întărească suficient pentru a permite o astfel de acțiune. Ar putea sprijini, în schimb, atacuri mai limitate în nord-vestul Odesei, posibil provocând panică și creând efecte psihologice în beneficiul operațiunilor rusești din sudul Ucrainei.
Totuși, Rusia ar putea încerca să destabilizeze însăși Moldova. Comentariile șefului Republicii Populare Donețk și ale altor oficiali și împuterniciți ruși sugerează posibilitatea ca Putin să recunoască existența și suveranitatea autoproclamatei Republici Moldovenești Transnistrene, așa cum a recunoscut republicile populare din Donețk și Luhansk. Transnistria ar putea cere apoi o protecție suplimentară Rusiei, iar Putin ar putea încerca să trimită unele forțe sau capacități suplimentare acolo. Orice astfel de activități ar ridica foarte mult starea de tensiune în Republica Moldova și în România vecină, punând presiune suplimentară asupra NATO, posibil pentru a-i oferi lui Putin un câștig ieftin și distragerea atenției de la acțiunea Rusiei din estul Ucrainei”, mai precizează ISW.
Prestigiosul institut american mai arată că există informații și indicații că forțele ruse intenționează să organizeze referendumuri pentru a stabili “republici populare independente” în zonele ocupate din sudul Ucrainei, ca parte a sărbătoririi Zilei Victoriei (la 9 mai). Arată că atacurile cu steag fals și reacțiile acestor interpuși ai Rusiei sunt alarmante, iar NATO și Occidentul trebuie să ia în considerare și să se pregătească de “cele mai periculoase căi de acțiune ale acestora”.