Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, în vârstă de 71 de ani, a suferit o intervenție chirurgicală pentru a-i fi eliminate două tumori maligne ale pielii. Anunțul a fost făcută de medicul de la Casa Albă Kevin O’Connor, potrivit BBC.
Potrivit acestuia, tumorile erau carcinom bazocelular, cea mai întâlnită formă de cancer de piele.
Tumorile au fost îndepărtate cu succes prin chirurgie micrografică (adică folosind un microscop) conform unei metode dezvoltate în anii 1930 de Frederick Mohs.
Jill Biden se află în stare stabilă după intervenție. bine. Tumorile au fost găsite peste ochiul drept și stâng al soției președintelui american în timpul unui control de rutină.
TV8.md reamintește că și fiul soților Biden, Beau, a fost diagnosticat cu un cancer la creier agresiv cunoscut sub numele de glioblastom în 2013 și a murit în 2015. Președintele a vorbit des despre cancerul fiului său, iar lupta împotriva acestei boli este una din cele mai importante priorități pentru familia Biden.




































