Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1682: Atac la Kiev, explozie în România, ordin dezvăluit și trei ținte. Șeful NATO: „Putin va eșua”

O altă capcană la Bismobil Kitchen? Avocat: "Era piramidă financiară clasică". Un client se plânge că a rămas fără 65.000 de euro

Bismobil
26 ianuarie 2023, ora 07:01

Schemele Bismobil Kitchen sunt mult mai complexe decât s-a crezut inițial. Compania i-a lăsat fără bani nu doar pe cei care și-au comandat mobilă, dar i-a atras în capcană și pe cei care voiau să câștige bani mulți peste noapte. Mai exact, oamenii erau îndemnați să depună bani, la dobânzi uriașe, de până la 40%. Condiția era ca sumele să fie de cel puțin 10 mii de euro.

„Clientul meu a fost ademenit, inclusiv prin rețelele de socializare, de acest consorțiu Bismobil format din mai multe companii. Prin introducerea mijloacelor financiare cu statut fie de împrumut, depozit ori viitor investitor. Prezentându-i acest tablou ca uite-te noi suntem o companie de succes. Respectiv acest contract de depozit, cum îl numesc ei, era practic fictiv, cu niște clauze la un procent exagerat”, a declarat avocatul, Dorin Cojocaru.

Potrivit avocatului, Bismobil Kitchen i-a făcut o ofertă de nerefuzat clientului său - să investească 65.000 de euro ca într-un an să ridice peste o sută de mii. Mai exact i s-a promis o dobândă de 40 la sută.

„La data scadenței acestui contract de împrumut, clientul meu încerca să-și recupereze banii. Văzând că este dus în eroare, am sesizat procuratura specializată. Am evidențiat de fapt existența unei piramide financiare clasice. Un gen de escrocherie prin care persoanele erau duse în eroare”, a menționat avocatul Dorin Cojocaru.

Șeful Interimar de la PCCOCS, Victor Furtună, susține că sunt înregistrate deja câteva zeci de plângeri din partea clienților Bismobil Kitchen. Dar pentru că majoritatea sunt în proces de examinare, acesta nu poate spune exact dacă există plângeri și pe recuperarea banilor investiți în dezvoltarea companiei. 

Între timp, numărul plângerilor crește și în România. Avocați de la Cluj afirmă că în mare parte oamenii încearcă să-și recupereze avansul plătit pentru bucătării.

„La momentul respectiv încă nu am reușit să centralizăm, pentru că tot suntem contactați de persoane păgubite în continuare, după ce am promovat plângerea penală pe rolul pachetului în cursul săptămânii trecute. Și se pare că într-adevăr o serie din aceste persoane au primit propuneri pentru a da sume de bani cu titlu de investiție, ca să primească din partea companiei, ulterior, sume care depășesc valoarea solicitată”, a menționat un avocat din România, Alexandru Nicolae.

Recent, ca să fie pornite investigații au depus o plângere colectivă la direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București în care au cerut.

„Am cerut tragerea la răspundere penală împotriva artizanelor acestei scheme de înșelăciune. Pentru că, după părerea noastră, ea se conturează perfect ca infracțiune sau element de obiective pentru mai multe infracțiuni”, a vorbit avocatul din România, Alexandru Nicolae.

Săptămâna trecută directorul și fondatorul companiei, Mihail Șaran a fost reținut pe Aeroportul internațional Chișinău într-un dosar pentru escrocherie care a cauzat prejudicii în proporții deosebit de mari. 

Atunci, poliția a scris că acesta a încercat să fugă din țară. În prezent acesta se află într-o celulă la Penitenciarul 13, după ce magistrații au emis pe numele lui un mandat de arest pentru 20 de zile.

Totuși, procurorii au contestat decizia și au cerut încă 10 zile, iar Curtea de Apel Chișinău urmează să se expună asupra cererii. 

Surse din cadrul anchetei au comunicat pentru TV8 că firma a încasat pe ambele maluri ale Prutului aproximativ 9 milione de euro.

Am sunat și azi la mai multe numere de telefoane a companiei, pentru a afla cine este juristul sau măcar avocatul lui Mihail Șaran, dar nu ni s-a răspuns la apeluri. 

Anterior, Mihail Șaran a declarat pentru presa din România că firma sa a falimentat din cauza partenerilor de afaceri, fără să dea însă alte detalii.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/LIVE/ Speriați după explozia dronei: Despre așteptările oamenilor și reorganizarea raioanelor, la „Întreabă Ghețu”
/LIVE/ Speriați după explozia dronei: Despre așteptările oamenilor și reorganizarea raioanelor, la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente