Pe 3 februarie, temperaturile vor urca până la 5 grade cu plus. Noaptea, temperaturile vor fi negative, termometrele indicând până la -4 grade.
Ghețușul de pe drumuri le-ar putea da bătăi de cap locuitorilor din nordul țării, unde vor cădea ninsori slabe. La sud și centru, cerul va fi noros. Vântul va sufla din nord-vest de la slab la moderat.
La Nord, temperaturile maxime vor ajunge până la 2 grade, iar noaptea coboară până la -4 grade.
În Centru, termometrele vor indica până la 3 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la -2 grade.
În Sudul țării, vom avea parte de circa 5 grade pe timp de zi, iar noaptea va fi maxim 1 grad.
În Capitală, maximele se opresc la 4 grade, iar noaptea vom avea în jur de -1 grad și cerul va fi noros.