După o viață frumoasă în familie, un cuplu din satul Hoginești, Călărași au ajuns să-și plângă de milă. Destinul crud i-a lăsat pe cei doi soți fără singurul lor copil, care a murit într-un accident rutier la 17 ani. Nici de fetița pe care au adoptat-o nu prea mai au parte, deoarece aceasta a plecat departe și tot mai rar le calcă pragul. Iar în singurătate, povara bătrâneții și sărăcia e tot mai apăsătoare.
La capătul unui drum, în satul Hoginești, Călărași, am descoperit familia Roșca. Doi oameni și un singur destin. Ea- profesoară de limbă română, el, șofer de curse lungi.
„Am trecut peste vânt și peste ploi și am rămas numai în doi”.
Așa și-a descris în câteva cuvinte soarta Eugenia Roșca. Duceau o viață liniștită și senină, dar când le era lumea mai dragă, s-a abătut năpasta asupra lor. Unicul lor fiu, de 17 ani, a fost răpus într-un accident rutier.
„Ni l-a adus mort acasă. Durere mare.Și acum o avem”.
Au urmat clipe cumplite, greu de descris în cuvinte.
„Nu poți măsura așa durere. Iată portretul îl avem aici, în casă. Ochii doar acolo fug”.
„El ne întreabă cum trăim, dar asta așa prin închipuire. În realitate, tot singuri suntem”.
Deși anii au trecut, durerea a rămas și se simte ca în prima zi de tragedie, spune femeia. Iar lacrimile amare nu au secat nici până azi.
„Mă duceam la cimitir în toată ziua, un an. Înapoi nici nu puteam să mă întorc”.
Cu sufletul răvășit de tristețe, femeia păstrează cu sfințenie toate lucrurile băiatului, inclusiv caietele de școală. Fiecare pagină îi amintește de zilele când ieșeau de acasă și mergeau împreună la școală. Momente firești care îi umpleau inima de fericire. Acum își aduce aminte cu un dor nebun de clipele când își putea strânge copilul la piept.
„Căiețelul baiatului, de biologie. Iată însemnările. Îl păstrez că pe ochii din cap”.
„Primul an, eram la școală, mă uitam parcă vine Vasea al nostru. Dureros, dar asta cred că ne-a împărțit domnul”.
Pentru că singurătatea în care s-au pomenit era insuportabil de stridentă, soții Roșca au decis să adopte o fetiță. În ea și-au găsit speranța și puterea de a merge mai departe și i-au dăruit toată dragostea.
„M-a cuprins, cu niște lacrimi...Mi s-a făcut milă. Dumnezeu cred ne-a spus că este a noastră”.
Fata a crescut însă și a plecat. Rar când le mai trece pragul.
„Noi am luat-o mică de la casa de copiii”.
Unica alinare a celor doi bătrâni sunt acum... cărțile. Acestea sunt peste tot în casă, nu doar în dulapul plin cu amintiri.
„Ați suferit când ați ajuns la pensie și nu mergeați la școală? Îmi părea că nici nu mă voi isprăvi în viața fără școală. Mă duceam la școală și fetele mă râdeau: Eugenia, aveți lecția a doua”.
După 40 de ani munciți în pedagogie, cu lecții zilnice în fața elevilor și mii de caiete verificate, acum fosta profesoară a ajuns să primească o pensie la fel ca angajații din gospodărirea școlii, care munceau câte o zi-două pe săptămână.
Banii i se duc în mare parte pe medicamente.
Bani puțini, lipsuri multe. Cei doi soți spun, însă, că nu-și doresc averi, doar condiții elementare de trai, ca să-și ducă bătrânețile cu demnitate.
„Noi ne-am dori mobilă pentru bucătărie”.
Nu am fost lăsați să plecăm fără să gustăm din compotul și dulciurile pregătite pentru noi.
„Să vă găsesc sănătoși. Nu vrem. Trebuie să murim”.
„Am trecut peste vânt și peste ploi și am rămas numai în doi”.
Cum poți dona:
SMS la numărul 9015 cu mesajul TV8
Apel la numărul de telefon fix 0900 00995
Costul unui SMS și apel este de 30 MDL (T.V.A. inclus)
* Servicii disponibile doar pentru abonații Moldtelecom
Transfer bancar (național și internațional):
IBAN: MD56AG000000022515319668
IDNO: 1020620008418
Beneficiar: AO LAOLALTA
SWIFT: AGRNMD2X
Banca beneficiară: Moldova Agroindbank
Donații de produse neperisabile puteți face la adresa: municipiul Chișinău, șoseaua Hâncești 61, Depozitul: Moldova pentru Pace (platoul Moldova Film).
